Anunțul Poliției Locale Târgu Jiu

2104

Deținătorii de rețele de comunicații electronice au obligația de a marca/eticheta toate rețelele de comunicații aeriene sau subterane, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 417/2021 privind inventarierea și etichetarea rețelelor de comunicații electronice și infrastructura suport aferentă, deținută în municipiului Târgu Jiu, anunță Poliția Locală Târgu Jiu.

În anul 2021, Poliția Locală Târgu Jiu a notificat 25 operatori/furnizori ce dețin rețele de comunicații pe raza municipiului Târgu Jiu, în sensul marcării/etichetării corespunzătoare a acestora, dar și al îndepărtării rețelelor și/sau echipamentelor nefuncționale, rupte, distruse sau care periclitează circulația rutieră și/sau pietonală.

Rețelele neetichetate se consideră abandonate și pot fi dezafectate pe cale administrativă.

De asemenea, potrivit H.C.L nr. 417/2021, operatorii de rețea au obligația de a nu amplasa pe stâlpi, cu titlu provizoriu sau definitiv, role de cabluri rezultate ca surplus al rețelelor de comunicații electronice.

Nerespectarea prevederilor H.C.L nr. 417/2021 constituie contravenții și se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here