Anunțul meteorologilor pentru intervalul 30 iulie-12 august

72

Potrivit ANM, în Oltenia, în intervalul 30 iulie – 4 august valorile termice maxime diurne se vor situa ușor sub normele perioadei, iar media regională va fi de 28…29 de grade. Ulterior, până în data de 7 august, vremea se va încălzi și se vor înregistra medii ale valorilor maxime de 30…32 de grade, după care vor coborî din nou. Minimele termice vor fi în medie de 18…20 de grade până în 3 august, apoi vor scădea la 16…18 grade.
În prima săptămână temporar va ploua, iar cantitățile de apă cumulate vor fi mai
însemnate. Probabilitatea de ploaie se va menține ridicată și în a doua parte a intervalului.

La munte, regimul termic diurn nu va avea variații semnificative pe parcursul intervalului, astfel că mediile temperaturilor maxime vor fi de 18…20 de grade. Temperaturile minime vor avea tendința de scădere, de la medii de 12….13 grade în primele zile, spre 10 …11 grade.
Temporar va ploua pe aproape tot parcursul intervalului și se vor cumula cantități de apă mai însemnate, îndeosebi în prima săptămână.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here