Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj informează operatorii economici de pe raza județului Gorj, a căror activitate este reglementată printr-o autorizație de mediu sau o autorizație integrată de mediu, cu privire la necesitatea obținerii unei vize anuale pentru acestea. ”Astfel, în urma modificărilor legislative survenite în legislația de mediu (modificarea art.16 alin (2) din OUG 195/2005 privind protecția mediului) Ministerul Mediului a emis Ordinul 1171/05.11.2018 privind procedura pentru aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și a autorizației integrate de mediu. Conform acestuia, viza se solicită și se aplică începând cu anul următor emiterii autorizației de mediu sau autorizației integrate de mediu sau înaintea împlinirii unui an de la obținerea vizei anuale anterioare. De asemenea, Ordinul 1171/05.11.2018 precizează că titularul va solicita obținerea vizei, în fiecare an, cu minim 60 de zile înainte de ziua și luna în care a fost emisă autorizație de mediu sau autorizația integrată de mediu. Pentru obținerea vizei anuale, autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu cu termen de valabilitate trebuie revizuite în vederea eliminării acestei prevederi. În acest sens, operatorii economici sunt așteptați în cel mai scurt timp la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Gorj pentru a solicita revizuirea”, a declarat Nicolae Giorgi, directorul executiv al APM Gorj. Este de precizat faptul că autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu pentru care nu se obține viza anuală își încetează efectele juridice.
Izabella Molnar