Anunț pentru șoferii gorjeni. Peste cinci mii de permise expiră în ianuarie

3030

Se aglomerează ghișeele Serviciului de Permise Auto Gorj. Circa 6.000 de permise de conducere vor expira în perioada decembrie 2022 – ianuarie 2023, iar Prefectura Gorj le cere șoferilor să ceară preschimbarea documentelor înainte de expirare, dat fiind numărul mare de permise auto care trebuie înlocuite.

Autoritățile județene au explicat care sunt pașii pentru preschimbarea permisului de conducere.
„Având în vedere numărul mare de documente care vor necesita preschimbarea, cei aflați în situația în care le expiră permisul de conducere, cei care vor solicita emiterea unor noi permise de conducere înainte de expirarea valabilității administrative sau pe alte motive, vor parcurge următoarele etape: efectuarea programărilor online pe site-ul http://www.drpciv.ro; achitarea contravalorii permisului de conducere în valoare de 89 lei (prin intermediul CEC Bank, BCR, rețeaua de stații SelfPay, online – ghiseul.ro sau drpciv.ro secțiunea servicii online – plăți, mandat poștal, etc.); pregătirea documentelor necesare pentru preschimbarea permisului de conducere (act de identitate valabil – original, fișa medicală, permisul a cărui preschimbare este solicitată, în original, dovada efectuării plății taxei); prezentarea la sediu, conform programării, cu precizarea faptului că cererea pentru preschimbarea permisului de conducere poate fi depusă la oricare Serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, indiferent de domiciliul titularului”, anunță Instituția Prefectului Județului Gorj.
Documentele noi emise pot fi urmărite, în timp real, pe site-ul http://www.drpciv.ro, secțiunea servicii online – emitere permis/emitere certificat.
În urma analizei efectuate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Gorj, în luna noiembrie au expirat 486 de permise auto, în luna decembrie – 818, iar în ianuarie 2023 vor expira nu mai puțin de 5.076 de permise de conducere. La acest volum de permise de conducere nou emise la care expiră termenul de valabilitate administrativă se vor adăuga preschimbările pe alte motive, de exemplu: pierdut/furat, deteriorat, schimbarea numelui în urma divorțului sau căsătoriei, permis de conducere străin cu similar românesc etc.

Permisele se livrează acasă
Permisul de conducere nou emis se livrează, prin serviciul de curierat al Poștei Române, la adresa indicată de titular sau se ridică de către acesta de la serviciul public comunitar indicat în cererea de preschimbare (termenul de livrare este cuprins între 5-15 zile). Până la primirea efectivă a noului permis, titularului i se eliberează o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, document cu valabilitatea de 15 zile.
Permisul de conducere se va ridica, personal, de la serviciul public comunitar în a cărui competență se află acea adresă, după termenul de 15 zile, în cazul în care titularul nu poate fi identificat/găsit la adresa indicată în cerere, anunță autoritățile.
I.I.