Anunț APIA pentru fermieri

2283

Cererile de plată care vizează rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 aprilie – 30 iunie 2023 (trimestrul II al anului 2023), se depun până la data de 31 iulie 2023, inclusiv, anunţă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Cererile se depun sau pot fi transmise prin mijloace electronice la Centrele APIA, de către administratorul/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, însoţite de documentele prevăzute.

Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de solicitantul sprijinului, însuşite prin semnătură şi vor purta sintagma „conform cu originalul”.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărei valoare unitară este de 1,529 lei/litru, potrivit Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here