Anul Tudor Vladimirescu, bogat în evenimente culturale în Gorj

1955

Autoritățile locale târgujiene, alături de oficiali din cadrul Ministerului Culturii, au demarat demersurile în vederea declarării anului 2021 ,,Anul Tudor Vladimirescu”. Conducerea Primăriei Târgu-Jiu își va da mâna cu autoritățile locale din Padeș și Vladimir în vederea pregătirii unei serii de evenimente menite să marcheze împlinirea a 200 de ani de la revoluția lui Tudor Vladimirescu.
,,Anul 2021 va fi Anul Tudor Vladimirescu. Am discutat, deja, acest aspect cu domnul Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, dar și cu secretarul de stat Liviu Brătescu, urmând să demarăm, în scurt timp, procedurile necesare pentru ca Ministerul Culturii să declare anul viitor ca fiind ,,Anul Tudor Vladimirescu”. Acesta a fost, de altfel, și motivul pentru care m-am deplasat la București, însoțit de domnii Dorin Ștefan, unul dintre cei mai mari arhitecți pe care îi are România în acest moment și care este și artizanul proiectului pe care îl avem pentru Calea Eroilor și Raul Chiriac, șeful Direcției de Investiții din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.Am luat legătura cu reprezentanții Direcției de Cultură Gorj și am discutat și cu primarii din Vladimir și Padeș, urmând să pregătim o serie de evenimente menite să marcheze trecerea a 200 de ani de la revoluția lui Tudor Vladimirescu.Municipiul Târgu-Jiu va fi în centrul complexului de evenimente ce vor fi organizate în anul 2021 la nivelul județului Gorj”, a anunțat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here