,,Patria este norodul, iar nu tagma jefuitorilor.”
,,Suntem datori să ne jertfim pentru patria noastră,
pentru care și sunt eu venit dimpreună cu norodul.”
,,Fiind la un gând și într-un glas cu Moldova, să putem câștiga deopotrivă drepturile acestor prințipaturi, ajutându-ne unii pe alții.”
Tudor Vladimirescu
Fără a intra prea mult în domeniul istoricilor, neavând competența necesară, câteva remarci asupra mișcării revoluționare conduse de Tudor Vladimirescu sunt necesare. Mișcarea lui Tudor Vladimirescu a pornit din necesități obiective interne, ale evoluției poporului român, iar sub raport politic, se încadrează în lupta generală antifeudală și antiotomană a popoarelor din Peninsula Balcanică. Aceasta n-a fost un apendic, un instrument al Eteriei.
Mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu a avut obiective proprii, lansate în Proclamațiile sale, diferite de țelurile Eteriei. Eteria a avut ca obiectiv principal eliberarea Greciei de asuprirea otomană, pe când Tudor Vladimirescu urmărea să scape de fanarioți și de ciocoi.
Între cele două mișcări au existat inițial puncte convergente, a fost încheiată o înțelegere cunoscută cu numele de ,,Legământul lui Tudor”, dar această convergență nu a putut conduce la o alianță efectivă. Pe parcurs s-au ivit neînțelegeri izvorâte din natura diferită a programelor politice dintre Tudor Vladimirescu și Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei. Armata eteristă, în loc să-și continue înaintarea spre Grecia, a rămas în Țara Românească, jefuind și prădând, fapt ce a dus la accentuarea conflictului dintre Tudor Vladimirescu și Alexandru Ipsilanti.
Figura lui Tudor Vladimirescu a fost eternizată în arta al cărei mijloc de exprimare este limba, cuvântul, în artele plastice și în muzică. A fost mereu evocată în lucrările specialiștilor, dar și prin operele beletristice: poezie și proză.
Frumoase pagini literare referitoare la cele petrecute în 1821 sunt chiar Proclamațiile lui Tudor Vladimirescu: Proclamația de la Padeș din 23 ianuarie 1821, Proclamația de la 10 martie 1821, adresată gorjenilor, Proclamația către țară lansată la 20 (sau 23) martie1821, despre care George Călinescu scria că ,,au un stil viguros și biblic, folosind imagini multicolore de zugrăveală de tindă bisericească” (,,Istoria literaturii române de la origini și până în prezent”). Șerban Cioculescu afirma că Tudor Vladimirescu este un scriitor politic de mare talent, folosind formule memorabile în Proclamații.
Există producții folclorice închinate lui Tudor. G. Dem. Teodorescu a cules ,,Cântec al pandurilor” de la 1821: ,,Toate plugurile umblă/ numai plugulețul meu/l-a-nțelenit Dumnezeu./Dar o da și Dumnezeu,/d-o umbla și plugul meu,/ să trag brazda dracului/ la ușa spurcatului./ Plugulețul meu nebun/ Cum te prefăcuși în tun./ Vezi, așa mai poți ara,/ să mă scapi de angara.”
Tot poetul popular a compus alături de ,,Mugur-mugurel” și ,,Visul lui Tudor”, ,,un episod mitizat care constă într-un dialog dintre mama sa și Tudor: ,,Tudor, Tudor, Tudorel,/ Dragul mamei voinicel!/ De când mama ți-ai lăsat/ Și olteni ți-ai adunat,/ Pe ciocoi să-i prinzi în gheară/ Și s-alungi grecii din țară,/ Mult la față te-ai schimbat,/Și mi te-ai întunecat!”
Tudor cere mamei sale să dezlege visul care conține aspecte sumbre: ,,buzduganul fărâmat”, ,,sabia ruptă-n două”, ambele simboluri ale puterii ; ,,pușca ruginită”, pistoale ,,făr` de oțele”. În finalul visului apare mitul simbolic al șarpelui ,,galben”, purtând coarne de țap și ,,creastă roșie-n cap”. În cazul de față, șarpele, simbol prezent și în Proclamația de la Padeș, reprezintă inteligența nefastă, ispititoare pentru om, dar ducându-l la pieire, prin viclenie. Visul lui Tudor este o previziune, o prevestire a morții: ,,Maică, măiculița mea,/Cum să scap de ursa rea?/ Căci un glas prevestitor/Îmi tot spune c-am să mor.”
Trecând la poezia cultă, primul nostru poet modern, Iancu Văcărescu, refugiat la Brașov cu boierii naționaliști, dar păstrând sabia lui Tudor, zugrăvește evenimentele de la 1821 în cele patru ,,Sfătuiri” patriotice compuse chiar în 1821: ,,Sfătuire și rugăciune“, ,,Bunavestire“ și ,,Glasul poporului subt despotism.“ În ,,Sfătuire și rugăciune,“ poetul constată că românii neînarmați și înșelați, descendenți din romani, ,,fiii leilor“, au ajuns ,,oi” de tuns. Iancu Văcărescu îndeamnă la lupta împotriva tiranilor străini. În ,,Bunavestire”, sugerează principiile de urmat, adevărate ,,table de aur”: respectarea legii, cinstirea patriei, devotamentul față de țară, eroismul. Propășirea, afirmă Iancu Văcărescu, nu vine decât prin solidaritatea celor trei stări: ,,ostași”, ,,plugași ” și ,,învățați”. Surprinzător este că Iancu Văcărescu, deși aparținea clasei stăpânitoare, în ,,Glasul poporului subt despotism”, proclamă dreptul poporului la răzvrătire pentru înlăturarea regimului opresiv prin acțiunea maselor, sub conducerea unei minți luminoase, înțelepte: ,,Răscoală-te inima mea din a răbdării boală!…………………”Să tremure/ Să tremure cumplita tiranie!/Minte înțeleaptă, mintea lui prin fapte se arată./ Ai libertății fii sunt sub steagu-i câți s-adună,/ Poporu-ncrede cârmele-i la fiii făr-de lege./Să tremure!/ Să tremure cumplita tiranie!/ Zdrobit va fi cine-o-ndrăzni gând de tiran să-i vie.“
În capitolul XXIX, ,,Lagărul de la Cotroceni și trădarea” din romanul ,,Ciocoii vechi și noi” (1863), primul roman românesc autentic, Nicolae Filimon narează despre ,,vânzarea liberatorului României” de către Dinu Păturică. Lipsit de orice scrupule, al cărui țel era de a urca tot mai sus în ierarhia socială și politică prin tot felul de mijloace, vizita mereu lagărul de la Cotroceni, dobândind încrederea lui Tudor și a căpitanilor săi. Dinu Păturică îl trădează pe ,,cel mai mare bărbat al României”, cum îl caracterizează Nicolae Filimon, trece de partea lui Alexandru Ipsilanti, care se erijează în domnitor al Țării Românești. În schimbul Dregătoriei de ispravnic al județelor Prahova și Săcuieni, Dinu Păturică îl trădează și-l ucide pe Tudor Vladimirescu.
Începând din 1880, Ion Ghica își publică opera memorialistică sub forma unor scrisori adresate prietenului său, Vasile Alecsandri. Una dintre acestea este ,,Din timpul zaverei”, publicată în ,,Convorbiri literare”, 1880, apoi în ,,Scrisori către Vasile Alecsandri”, în 1884. În această scurtă proză, Ion Ghica narează aspecte din evenimentele petrecute în 1821, în cadrul celor două mișcări: Eteria și mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu. Alexandru Ipsilanti cugeta să-și dezrobească țara de musulmani, iar Tudor voia să scape țara de ciocoi și de fanarioți. În finalul acestei proze, Ion Ghica povestește pe larg cum a fost ucis mișelește eroul revoluției de la 1821, în ziua de 27 mai, dus în ,,iazul morii de lângă grădina lui Giardologu din Târgoviște”.
Poetul George Coșbuc îi dedică eroului gorjean o odă, ,,Oltenii lui Tudor”, volumul ,,Cântece de vitejie” (1904): ,,Vine-un chiot dinspre munte,/ Vine freamăt din pădure/Tudor domnul vine-n frunte,/Cu mulțimea de panduri.” În ultima strofă, autorul exaltă calitățile conducătorului Tudor Vladimirescu: patriotismul, spiritul de sacrificiu, speranța. ,,Domnul Tudor să trăiască!/Sus cu toții, pui de lei,/ Pentru Țara Românească,/ Pentru drepturile ei/ A-mbrăcat cămașa morții/ Domnul Tudor/ Ca Hristos,/Dar schimba-va pasul sorții,/ Va trânti tiranii jos.” Observăm cum Coșbuc întrebuințează epitetul metaforic ,,pui de lei”, din poezia lui Ioan Nenițescu. Sintagma ,,Cămașa morții” aparținea lui Tudor: ,,Vreți să mă omorâți. Eu nu mă tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat cu cămașa morții” (Tudor către Iordache Olimpiotul, 21 mai 1821).
Gala Galaction (1879-1961) scrie o proză memorialistică, ,,Tudor Vladimirescu” (fragmente), publicată în volumul ,,Amintiri, reverii, însemnări de călătorie.” Din mărturisirea sa, reiese că Tudor Vladimirescu a fost ,,cel dintâi viteaz din neamul nostru” despre care a auzit de mic copil. Tot la vârsta copilăriei a găsit într-o casă veche un tablou, ,,o icoană”, cu portretul lui Tudor. Încântat de cele două personalități din Oltenia, haiducul Iancu Jianu și Tudor Vladimirescu, căpetenia revoluției de la 1821, Gala Galaction își propune să scrie două romane, ,,vis care a înflorit, dar n-a rodit”. În schimb, precizează autorul, o femeie care a iubit atât de mult cele două vitejești figuri a scris ,,Haiducul și Pandurul”. Este vorba de Bucura Dumbravă, născută Fanny Seculici. Cartea era citită cu atâta dragoste de țărănimea noastră. Gala Galaction scoate în evidență românismul de care a dat dovadă Bucura Dumbravă, în cartea sa, deși, prin naștere, se pare că n-ar fi fost româncă. Vorbele puse în gura lui Tudor sunt ,,adevărate profeții egale celor din sfintele scripturi.”
Dacă visul de a scrie cele două romane dedicate lui Iancu Jianu și lui Tudor Vladimirescu nu s-a îndeplinit, în schimb va scrie trei nuvele inspirate din evenimentele de la 1821: ,,Lângă apa Vodislavei ”(1910), ,,La Vulturi !” (1912) și ,,Zile și necazuri din zaveră”(1912). Nuvela ,,Lângă apa Vodislavei” debutează cu uciderea lui Tudor Vladimirescu aproape ,,de colina unde stă înfiptă țeasta unui alt mare martir”, aluzie la Mihai Viteazul. Venirea turcilor în țară la jumătatea lui mai 1821 și pe meleagurile teleormănene îi determină pe târgoveții din Roșiorii de Vede să ia drumul bejaniei cu ce purtau asupra lor, în frunte cu Iordache Cojocarul, un om cu stare, fără copii, posac, ursuz și nemilos față de calfe. Ajunși la Pitești, apoi la Curtea de Argeș, Tigveni, pe Valea Șimnicului, câinii unui cioban sfâșie nădragii lui Iordache care purta chimirul cu bani pe pulpa piciorului. Cu o răutate și o cruzime ieșite din comun, se dezlănțuie asupra ciobanului. Bejenarii își continuă drumul până dau de apa Vodislavei. Pe același drum, a apărut un turc însoțit de ciobanul batjocorit de Iordache. Ciobanul umilit se răzbună crunt pe cel care îl umilise. La dorința sa, turcul îl decapitează.
Moș Dănilă, personaj reprezentativ din nuvela ,,La vulturi!”, venetic de plai, starostele ciobanilor, baci la bătrânețe, trecuse prin mai multe ,,vaduri de amărăciune.”. La tinerețe, prin hărnicie și cinste, făcuse de trei ori avere și tot de atâtea ori năruite de năvălirile turcești. După cele trei pribegii, se statornicește la poalele muntelui Scripetelui într-un sat pe Valea Ialomicioarei, unde durează cea mai arătoasă gospodărie. Moș Dănilă trimite cu o scrisoare tainică pe ginerele său, Păun Ozun, să-l slujească pe Tudor Vladimirescu.
Acesta era însoțit de zece voinici buni cunoscători în ale flintei, toți fiind îmbrăcați și plătiți de Moș Dănilă. Venirea turcilor reprezintă intriga nuvelei. Desfășurarea acțiunii cuprinde suferințele fizice și morale ale Agripinei, fiica lui Moș Dănilă, un al doilea personaj reprezentativ al nuvelei. Agripina este nevoită să urce pe munte cu cei trei copii acolo unde se afla Moș Dănilă, ,,La vulturi!” . Acest chinuitor urcuș al Agripinei, o adevărată Golgotă, cu Păunaș în brațe, este realizat cu mare artă, autorul păstrează o permanentă concordanță între stările psihice ale eroinei și natură.
Personajul este privit din exterior spre lumea interioară, printr-o măiastră analiză psihologică. Dezodământul este tragic. Sleită de puteri, Agripina îl ascunde pe Păunaș într-o căpiță de fân, pentru a-și continua drumul până la stână. Păunaș este devorat de vulturi, culminând cu disperarea Agripinei și a lui Moș Dănilă, care a plâns pentru a doua oară în viața lui, implorând divinitatea cu un patetism sfâșietor: ,,Pune un hotar, stăpâne, nenorocirii noastre! Ajungă sfinției tale atâta jertfă! Ajungă atâta risipă, atâta jaf la Vulturi!”
Nuvela ,,Zile și necazuri din zaveră” are în centrul acțiunii familia lui Marin Turculete, crescător și negustor de porci. Aflând că turcii au intrat în țară, ia drumul bejeniei, însoțit de soție și de cei șase copii cărora se alătură și cei doi porcari.
Caută un loc potrivit pentru a-și ascunde turma de porci, undeva în pădure, într-o viroagă.
(Va urma)
Constantin E. Ungureanu
