Antrenorul Jiului Rovinari, Trofin: „În fiecare zi (…) le spun că sunt cei mai buni”

414

Jiul Rovinari a reușit o revenire de senzație în partida cu Pandurii II, a întors scorul de la 0-2 și a câștigat la Târgu Jiu, chiar dacă toate păreau împotriva rovinărenilor.
Antrenorul Jiului, Cătălin Trofin, ține să le mulțumească jucătorilor săi pentru modul în care înțeleg să joace fotbal chiar dacă în această iarnă au fost probleme financiare la echipă: „Sunt foarte mulțumit de băieți, au fost profesioniști în orice condiții. Noi încercăm să ne facem treaba, să creștem de la meci la meci și ca nivel de pregătire și ca rezultate, însă la rezultate, până acum suntem la maxim. Dacă privesc în urmă, la cum au stat lucrurile, pare greu de crezut acum că noi am reușit să câștigăm și acasă, meciul cu Giarmata, și acum, la Pandurii. Dar, încă o dată, vreau să-i felicit pe jucători, au jucat de parcă am fi făcut cantonamente, au tras de ei până la final și nu s-au menajat deloc. În fiecare zi, la antrenamente, țin să le spun că sunt cei mai buni și că am mare încredere în ei!”, a declarat Cătălin Trofin.
C.Constantinescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here