Antonie începe 2016 în compania altui adjunct! Paraschivu mutat la SDM, la UMC Roşiuţa este director Dafinoiu

744

Daniel Antonie şi-a schimbat, după Crăciun, adjunctul la Divizia Minieră a CEO. Directorul Antonie a renunţat la serviciile lui Mihai Dafinoiu, care îi era adjunct la SDM din februarie 2015, acesta luându-l în dreapta sa pe directorul UMC Roşiuţa, Ion Paraschivu. În locul lui Paraschivu a fost numit însă director la UMC Roşiuţa, Dafinoiu care, se vehiculează, că ar putea să-şi intre în drepturi după Anul Nou, momentan la cârma carierei rămânând David, adjunctul lui Paraschivu. Schimbările din zona Motru au fost parafate într-o întâlnire, recentă, a conducerii CEO cu directorii de cariere din SDM, loc în care s-ar fi parafat şi alte decizii legate de reorganizarea sectorului minier care se vor aplica de anul viitor.

Ion Paraschivu, directorul UMC Roşiuţa, a fost promovat adjunct al șefului Diviziei Miniere a CEO, Daniel Antonie, urmare a deciziei parafate şi de noul manager interimar Laurenţiu Ciobotărică. Acesta fusese timp de zece luni directorul carierei motrene, el fiind mutat însă la sucursală pentru ca în locul lui să ajungă Mihai Dafinoiu, adjunctul, până acum câteva zile, al lui Antonie. Dafinoiu nu a fost însă retrogradat în funcţie, deoarece se vehiculează că, urmare a noii reorganizări, acesta va fi numit director al revigoratului EMC Motru. Mai exact, noua conducere a CEO ia în calcul să reînfiinţeze fosta sucursală Motru căreia i se va subordona atât cariera Roşiuţa, cât şi Lupoaia.
Există riscul însă ca una dintre cele două cariere, probabil Lupoaia, să fie transformată în sector al UMC Roşiuţa, fapt care ar afecta, pe viitor, activitatea unităţii. Minerii se tem şi de o eventuală externalizare a acestei cariere, cu atât mai mult cu cât la Lupoaia nu s-au făcut investiţii, deşi s-a exploatat la maxim unitatea.

antonie-danielDavid, interimar câteva zile!
Constantin David, adjunctul lui Paraschivu, a rămas astfel, doar pentru câteva zile, la cârma UMC Roşiuţa, după ce colegul său a fost promovat la SDM. David va presta din 2016 în echipă cu Dafinoiu, care îşi va muta bagajele la Motru. Schimbările în cauză sunt mai puţin cunoscute de liderii sindicali, care nu au fost consultaţi în legătură cu noua reorganizare şi cu pericolul care planează asupra zonei Motru. Sindicaliştii se aşteptau însă la oarecare schimbări, treptate, în zona TESA, a mineritului, schimbări la care Antonie se pare că plusează.

Minerii lucrează intens
La carierele din Motru se lucrează intens în aceste zile, existând producţii record, spun angajaţii din minerit, din aceste zone. Urmare a acestei activităţi, angajaţii speră ca în ianuarie să se parafeze şi suma pe care ar trebui să o primească la fondul de salarii.
Anamaria Stoica

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here