Directorilor liberali de instituţii care au fost numiţi pe criterii de competenţă profesională nu li se va cere să demisioneze din funcţii ca urmare a retragerii PNL de la guvernare, a afirmat duminică, la Piteşti, liderul liberalilor, Crin Antonescu. În Gorj însă, şeful PNL, Dian Popescu, are o opinie diferită. Doar legat de Gabriel Giorgi, şeful Minprest Rovinari, pe care îl vrea afară atât de la unitatea minieră unde acesta a promovat prin concurs, cât şi din Consiliul Municipal Târgu-Jiu.
În opinia lui Antonescu, o decizie privind soarta directorilor de instituţii liberali pot să ia doar actualii guvernanţi. “Dacă sunt buni profesionişti şi cei care poartă răspunderea în acest moment, cei care guvernează, doresc să-i menţină pe acest criteriu, e normal să o facă. Dacă doresc pe criteriu politic să-i dea afară, să-i dea afară, e decizia lor. Însă noi ce nu am numit pe criteriu politic, nu retragem pe criteriu politic”, a spus Crin Antonescu.
Dian Popescu are însă altă optică. Îi vrea pe liberali în funcţii publice, dar mai puţin pe Gabriel Giorgi, şeful de la Minprest, deoarece acesta nu i se supune. Pe motiv că Giorgi s-a dat cu pesediştii, Dian a tras sforile necesare pentru ca, în scurt timp, consilierul municipal să părăsească postul din CL Târgu-Jiu şi partidul. O parte din aleşii PNL Gorj sunt de acord cu cererea lui Dian, fiind supăraţi că Giorgi nu le-a angajat apropiaţii la Minprest.
A.Stoica