Antiviralul Favipiravir va apărea în farmacii

892

Antiviralele precum Favipiravir se vor găsi şi în farmaciile cu circuit deschis în curând, a anunţat, miercuri, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„În ceea ce privește medicația antivirală inovativă, sper să putem să semnăm primul contract cu MSD chiar în aceste zile și până spre sfârșitul lunii, așa cum am promis, primele cantități de antivirale inovative să se găsească atât la nivelul spitalelor, cât și la nivelul centrelor ambulatorii de evaluare a pacienților, unde pot primi și tratamentul gratuit.

În plus, toate aceste centre și spitale au Remdesivir, acel antiviral injectabil, au Favipiravir, despre care am făcut o informare pentru populație extrem de accesibilă.

Medicamentul Favipiravir se va găsi în scurt timp și în farmacii cu circuit deschis, dar va fi eliberat strict numai pe bază de prescripție și cu o evidență clară, pentru că e medicament toxic și trebuie să evităm ca populația să consume un astfel de produs atunci când nu este necesar”, a declarat, miercuri, Alexandru Rafil, citat de Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here