Antal, noua achiziție a Pandurilor

301
Meciul de fotbal Rapid - FC Vaslui, scor 2-2, etapa 1, liga 1, tur, campionat 2012-2013, desfasurat pe stadionul Giulesti (Valentin Stanescu) din Bucuresti. 22.07.2012

Liviu Antal va întări compartimentul ofensiv al pandurilor, fostul gălățean fiind dorit la Pandurii de tehnicianul Edi Iordănescu.

După ce și-a asigurat serviciile lui Ropotan, Acsinte și Răuță, Pandurii transferă și pentru atac. Noua achiziție a gorjenilor este un fost campion al României, Liviu Antal cucerind titlul cu Oțelul Galați în sezonul 2010-2011. Aripă dreapta la Oțelul, jucătorul de 26 de ani s-a transferat în 2012 la FC Vaslui, echipă care a plătit pentru el 500 de mii de euro. La echipa lui Adrian Porumboiu, Antal a strâns în două sezoane 62 de meciuri, 20 de goluri și 16 pase de gol. Evoluțiile bune de la echipa moldoveană l-au făcut remarcat și peste hotare, în 2014 luând drumul Turciei după ce a semnat cu Genclerbirligi. O jumătate de sezon nu prea reușită de Antal la Genclerbirligi, cu doar 9 meciuri jucate și un singur gol marcat, l-au făcut să plece din Turcia, fiind împrumutat la Beitar Jerusalem. Un sezon și jumătate destul de sărac pentru Antal și la Beitar, doar 14 meciuri și trei goluri însemnând despărțirea de echipa din Orașul Sfânt. În vară, Liviu Antal s-a alăturat unei adevărate colonii românești la Hapoel Tel Aviv, fost adversară a pandurilor din Europa League. Bumba, Pintilii și Antal au fost tripleta românească de la Tel Aviv, însă doar Bumba a mai rămas la Hapoel, el fiind și singurul pentru care echipa din Israel a plătit o sumă de transfer. Cu 14 meciuri jucate pentru Hapoel, în care a înscris de două ori, Liviu Antal își pune speranțele într-o revenire transferându-se la Pandurii, echipă care reușește să resusciteze fotbaliștii intrați într-un con de umbră din diverse motive.
Răduț și Nistor sunt exemple mai vechi, Săpunaru este cel mai recent exemplu, iar pe același nivel cu Antal este așezat și Ropotan, care speră și el să-și relanseze cariera evoluând la un nivel mai înalt cu Pandurii.

Edi Iordănescu a lucrat cu Antal
Foarte aproape de a semna cu Pandurii, Liviu Antal se va reîntâlni la Pandurii cu Edi Iordănescu, cel care i-a fost antrenor la FC Vaslui, pe atunci actualul principal al gorjenilor fiind secundul lui Marius Șumudică. “Vrem să îl aducem pe Antal la Pandurii, cu opțiune de cumpărare în vară. Eu am lucrat cu el la Vaslui și sper să ne fie util în această perioadă”, a declarat Edi Iordănescu despre ultima mișcare făcută de gorjeni pe piața transferurilor. Pandurii intenționează să îl împrumute pe Antal de la Hapoel până în vară, iar în funcție de cum vor evolua lucrurile, în vară să îl cumpere. Totodată, dacă acest transfer se va face, Pandurii mai intenționeaz să mai transfere un fundaș central, aceasta fiind una dintre pozițiile sensibile din echipa gorjeană.

Prezența la națională, o mândrie pentru panduri
Cu toate scandalurile legate de cantonamentul echipei naționale și de faptul că Steaua nu și-a lăsat jucătorii convocați, șase la număr, să participe la acesta, Pandurii și-a trimis jucătorii chemați sub tricolor în Antalya. Edi Iordănescu trece peste impedimentul de a nu se putea baza în pregătire pe câțiva jucători importanți și spune că este o datorie morală de care Pandurii se achită: “Ţinând cont de faptul că toate cluburile sunt guvernate de aceleaşi reguli şi că decizia organizării turneului echipei naţionale a fost luată în şedinţa Comitetului Executiv al FRF, am hotărât că e moral să lăsăm jucătorii să se prezinte la echipa naţională. Pentru Pandurii e un capital de imagine, dar şi un motiv de, iar pentru jucători o oportunitate deosebită, însă, din punctul meu de vedere, al antrenorului, este un dezavantaj imens. Jucătorii echipei Pandurii au călătorit din Spania peste 15 ore pentru a onora prezenţa la echipa naţională şi vor reveni cu mai puţin de cinci zile înainte de prima etapă de campionat din acest an. Sper ca Federaţia Română de Fotbal să medieze cu înţelepciume ultimele evenimente pentru a putea pleca în lupta din play-off cu şanse egale”, a declarat antrenorul echipei târgujiene.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here