Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) face o serie de precizări în contextul apariției unor noi informații în spațiul public cu privire la folosirea ivermectinei în prevenirea şi tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.
În prezent, toate produsele medicinale veterinare care conţin ivermectină sunt autorizate doar pentru utilizarea la animale. Acestea trebuie utilizate numai de către medicii veterinari sau sub supravegherea acestora, conform indicaţiilor specificate în prospect. În ceea ce privește utilizarea ivermectinei la oameni în combaterea COVID-19, precizăm faptul că sunt în desfăşurare numeroase studii clinice umane, studii care au fost înscrise în Registrul Uniunii Europene al trial-urilor clinice. Odată ce respectivele studii vor fi finalizate, în funcţie de rezultatele obţinute, acestea pot sta la baza depunerii unor cereri de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor de uz uman pe bază de ivermectină în scopul combaterii COVID-19. ,,Vă avertizăm ca utilizarea la oameni a produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină poate avea consecințe dintre cele mai grave asupra sănătăţii umane. Medicii veterinari nu au competenţe legale pentru a recomanda, prescrie, comercializa, elibera produse medicinale veterinare care să fie utilizate în tratamentul oamenilor. Toate produsele medicinale veterinare autorizate de către autorităţile veterinare române sau de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) sunt destinate exclusiv utilizării la animale, iar o eventuală decizie privind utilizarea acestora la oameni aparţine exclusiv autorităţilor competente pentru produse medicinale de uz uman. Produsele medicinale veterinare care conţin ivermectină se eliberează doar pe bază de reţetă, iar prescrierea se face exclusiv de către un medic veterinar cu drept de liberă practică care a examinat animalul şi a stabilit un diagnostic. Medicii veterinari utilizează doar modelul unic, ca imprimat cu regim special, al formularului de prescripţie medicală necesar pentru eliberarea produselor medicinale veterinare prevăzut în legislaţie. La prescrierea produselor medicinale veterinare, inclusiv a celor pe bază de ivermectină, medicii veterinari trebuie să utilizeze parafa prevăzută în Statutul Medicului Veterinar. Medicul veterinar este obligat să prescrie doar cantitatea necesară pentru efectuarea completă a tratamentului în cauză, în funcție de specia animalului, greutatea, doza şi durata tratamentului. (…) Utilizarea altor formulare pentru prescrierea produselor medicinale veterinare, în afara celor prevăzute în legislatie, precum şi eliberarea fără prescripţie medicală a produselor medicinale veterinare, inclusiv a celor care conțin ivermectină, atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate. Comercializarea produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină se realizează numai prin farmacii veterinare şi depozite farmaceutice veterinare autorizate sanitar veterinar, conform prevederilor legale în vigoare”, a transmis conducerea ANSVSA, prin intermediul unui comunicat de presă.
Izabella Molnar