Ansamblurile internaţionale, în periplu prin judeţ

841

Cele 7 ansambluri folclorice străine, prezente la cea de-a XII ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor de la Târgu-Jiu, pe lângă prestaţia de pe scenă au avut ocazia să viziteze câteva obiective turistice din Gorj. Astfel, marţi, ansamblul Macedoniei a fost la Novaci, cel al sârbilor la Polovragi, moldovenii la Turburea, iar ucrainienii la Padeş. În toate localităţile artiştii au fost primiţi aşa cum se cuvine de către autorităţi şi cetăţeni. Ansamblurile au avut ocazia să servească şi bucate tradiţionale. Miercuri, ansamblurile din Algeria şi Italia au vizitat localitatea Bustuchin, iar bulgarii localitatea Rovinari.
Festivalul internaţional de folclor de la Târgu Jiu este organizat de Consiliul Judeţean Gorj şi beneficiază de prezenţa a unor invitaţi din şapte ţări. Este vorba de: Algeria, Bulgaria, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Serbia şi Ucraina. Cu excepţia ansamblurilor din Algeria şi Macedonia, invitaţii din celelalte ţări au în componenţă vorbitori de limba română. La Târgu Jiu se află 217 dansatori şi interpreţi din ţările amintite, delegaţiile fiind cazate la hoteluri din centrul municipiului Târgu Jiu.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here