Ansamblul „Doina Gorjului”, în recital la Sibiu

365

Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu, în parteneriat cu Cercul Militar Sibiu organizează, în perioada 4 – 6 noiembrie 2015, cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Ioan Macrea”. Manifestarea se adresează ansamblurilor folclorice profesioniste din ţară, specialiştilor în domeniul folclorului şi se concretizează în spectacole de dansuri şi muzică populară şi seminarul cu tema „Importanţa prezervării autenticităţii tradiţiilor în spectacolele folclorice”. Prin festival se urmăresc conservarea şi promovarea elementelor autentice de cântec şi joc popular românesc, încurajarea formării profesionale continue a artiştilor şi creşterea valorică a performanţelor la nivel de profesionalism.
Pe parcursul a trei seri, spectacolele vor fi susţinute la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. În cea de-a doua seară a festivalului, respectiv pe 5 noiembrie, pe scena din incinta Casei de Cultură a Sindicatelor vor urca atât solişti, cât şi dansatori ai Ansamblului Artistic Folcloric Profesionist „Doina Gorjului”. În aceeaşi seară, vor mai susţine spectacole şi Ansamblurile „Ciocârlia” – Bucureşti, „Mureşul” – Târgu Mureş, „Transilvania” – Baia Mare şi „Banatul” – Timişoara.
Spectacolele vor fi prezentate de Marius Ciprian Pop. Biletele se pot procura de la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu, începând cu data de 19 octombrie 2015, între orele 10.00 – 17.00. Prețul unui bilet este de 15 lei, respectiv 10 lei, cu reducere.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here