Ansamblul Cheile Oltețului din Polovragi a evoluat la Festivalul ”Rapsodia păstorească”

556

Ansamblul Folcloric Cheile Oltețului din localitatea Polovragi a avut onoarea de a participa duminică, 26 mai 2024, la cea de-a 52-a ediție a festivalului ,,Rapsodia păstorească”, un eveniment-simbol pentru comuna Corbi, din județul Argeș, renumită de secole pentru tradiția în creșterea oilor.

Această sărbătoare, dedicată comunităților de păstori din sudul Carpaților, a fost organizată cu mare fast în pitoreasca comună Corbi, județul Argeș. Participarea Ansamblului Cheile Oltețului reflectă o prietenie îndelungată și o relație bilaterală solidă, care s-a consolidat de-a lungul anilor prin schimburi culturale valoroase.
”De fiecare dată, Ansamblul Folcloric Cheile Oltețului aduce spiritul și tradițiile noastre în mijlocul prietenilor din Corbi, iar aceștia ne onorează cu prezența lor la Nedeia de Sfântul Ilie de la Polovragi. Spectacolul oferit de ansamblul nostru a fost primit cu mult entuziasm și apreciere, contribuind la păstrarea și promovarea valorilor tradiționale românești. Participarea noastră la ”Rapsodia păstorească” a fost nu doar o oportunitate de a împărtăși folclorul autentic, ci și de a întări legăturile culturale și de prietenie dintre comunitățile noastre. Împreună, prin aceste evenimente, reușim să menținem vii tradițiile și obiceiurile strămoșești, oferind generațiilor viitoare un model de colaborare și respect reciproc. Menționăm faptul că Ansamblul Comunei Corbi din județul Argeș este unul dintre cele 30 de ansambluri participante la ”Nedeia de Sfântul Ilie” de la Polovragi, eveniment ce va avea loc în 20 iulie 2024”, au transmis autoritățile locale din Polovragi.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here