Ansamblul Brâncuşi, curăţat cu pompa de spălat maşini

827

Reprezentanţii Ministerul Culturii vor trebui să dea un verdict în legătură cu felul în care a fost curăţat Ansamblul Brâncuşi de la Târgu-Jiu, nu mai departe de luna trecută. Asta deoarece lucrările de desprăfuire şi biocidare s-au realizat cu o pompă de înaltă presiune, utilizată de regulă şi pentru spălarea unor autovehicule sau a podelelor. Cele în cauză au ajuns, prin intermediul unei sesizări, pe masa ministrului Daniel Barbu, după ce reprezentanţii Centrului Municipal de Cultură au făcut publice, cu mândrie, operaţiunile de curăţare a lucrărilor, de către firma care a spălat primele sculpturi din oraş, realizate la ediţiile mai vechi ale “Brâncuşiana”. Procedura este considerată de către unii specialişti drept una menită să distrugă operele brâncuşiene, asta după ce în urmă cu trei sau patru ani, Ansamblul Monumental, aflat la un pas de intrarea în patrimoniul UNESCO, a fost curăţat cu Detartrant.

Centrul Municipal de Cultură “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a încheiat un contract cu o firmă specializată în curăţarea de pavimente şi faţade. Asta după ce firma a prestat şi pentru Primăria Târgu-Jiu, curăţind vreo zece sculpturi expuse în oraş la fostele Brâncuşiene. “Firma se ocupă şi de curăţarea de pavimente şi podele, dar este avizată să lucreze şi pentru opere cum sunt cele de la Târgu-Jiu, având doi specialişti recunoscuţi de Ministerul Culturii”, spune directorul Centrului de Cultură din municipiu.
Firma a fost remunerată separat de municipalitate pentru operaţiunea în cauză, ca apoi să îşi depună oferta şi pentru biocidarea şi desprăfuirea Ansamblului Monumental de la Târgu-Jiu, la Centrul Brâncuşi. Firma bucureşteană obţine lucrarea pentru care este plătită cu 13.000 de lei. Angajaţii firmei utilizează însă pentru efectuarea operaţiunilor în cauză o pompă de mare presiune, lucru care a creat vâlvă printre cei care susţin că au un cuvânt de spus în ceea ce priveşte opera lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu.

Popescu: “Dacă le mai curăţă aşa, agresiv, de două, trei ori nu mai avem ce băga în UNESCO”
Prof.Dr. Paul Popescu, sculptor restaurator, este unul dintre târgujienii care s-a revoltat la vederea faptului că firma bucureşteană a curăţat Ansamblul Brâncuşi cu pompa de spălat podele şi maşini şi a menţionat că gestul celor care au permis acest lucru este nu numai incalificabil, neprofesionist, ci şi chiar penal. Popescu crede că operele ar fi fost distruse, iar pagubele nu mai pot fi reparate, el exemplificând că numai Masa Tăcerii ar fi suportat 200 de kituiri menite să protejeze lucrarea de îngheţ, dar care acum nu mai există, fiind îndepărtate cu faimoasa pompă.

Andriţoiu: “Să îşi dea cu părerea adevăraţii specialişti”!
Directorul Centrului Municipal de Cultură, Adina Andriţoiu, nu îi dă dreptate lui Popescu, spunând că instituţia pe care o conduce ar avea toate documentele necesare care să ateste că firma a avut specialişti avizaţi de Ministerul Culturii, care au aprobat în cunoştinţă de cauză lucrarea. Andriţoiu nu contestă însă că s-a folosit pentru spălarea operelor o pompă de presiune, dar menţionează că presiunea a fost micşorată. “În niciun caz nu s-a folosit un volum de presiune menit să distrugă lucrările de travertin. Oricum noi avem documente care atestă că firma a lucrat legal având specialişti în piatră”, a declarat Andriţoiu.
Legat de cei care contestă însă lucrarea efectuată pe 3 iulie, Andriţoiu susţine că ştie că Paul Popescu ar fi reclamat cele în cauză la Ministerul Culturii, dar menţionează că acesta nu ar fi avut calitatea să facă asta.
“Ştiu că Paul Popescu a făcut mai multe sesizări la Ministerul Culturii dar nu ştiu în ce calitate a făcut asta. El nu este nici restaurator, nici expert şi nici specialist.. Dacă tu nu ai calitatea de expert şi specialist cum poţi să îşi dai cu părerea”, a declarat directorul Centrului Municipal de Cultură, menţionând că nu îşi face probleme de vreun control al celor de la minister.
Andriţoiu susţine că în momentul în care s-au început lucrările erau acolo şi specialiştii care se ocupă de intrarea Ansamblului în patrimoniul UNESCO, una dintre membrele echipei considerând că procedura folosită ar fi fost corectă. “Totul se face pe baza opiniei şi avizelor scrise de către specialişti avizaţi de Ministerul Culturii. Dar sunt destui care contestă de pe margine..”, a completat Andriţoiu, dând la spate acest nou scandal legat de operele brâncuşiene.

Popescu avizat!
În ciuda faptului că Andriţoiu nu recunoaşte calităţile profesionale ale lui Paul Popescu, şi a faptului că el a atras atenţia autorităţilor de a constitui un grup de adevăraţi specialişti în restaurare care să se ocupe de monitorizarea, întreţinerea şi conservarea Ansamblului, acesta a demonstrat, cu documente, contrariul. Este vorba despre diploma sa de licenţă, cea de doctorat şi diploma primită de la Ministerul Culturii pentru restaurarea componentelor de piatră ale Ansamblului Monumental Calea Eroilor, în 2003.

Dorin Dănilă a sesizat şi el Ministerul Culturii: “Este o crimă ce s-a făcut”
Expertul Dorin Dănilă este şi el la fel de critic legat de acţiunea din 3 iulie. “La Târgu-Jiu sunt persoane care se amestecă în restaurare, care fac foarte mult rău. Este vorba de domnul Iulian Cămui, care nu are nici un studiu şi nicio specializare în domeniu. Noi fugim de apă, kituim, şi acum se face această crimă. Experţii UNESCO şi-au făcut cruce. Aşa ceva nu se face, este penală această procedură”, a declarat Dănilă. “Eu sunt şeful proiectului de restaurare 2013 a Ansamblului. Am o calitate oficială în cauză. Dar cu toate astea nu ştiu nimic de această acţiune. Eu nu am fost întrebat, solicitat în legătură cu această acţiune din 3 iulie. Am fost surprins şi, în continuare, sunt indignat de cele făcute. În primul rând că este o acţiune total împotriva deontologiei de restaurare de piatră. Am sunat la doamna Andriţoiu şi mi s-a spus că a fost coordonată de arhitectul Iulian Cămui, care nu este restaurator de piatră şi nu avea dreptul să accepte această restaurare. Aşa ceva este inadmisibil să se cureţe cu pompa de presiune. Nu mai putem introduce opera pe lista UNESCO. Noi lucrăm cu tampoane de vată, cu comprese, şi cineva vine cu compresorul pe ea. Este incredibil”, a conchis Dănilă care susţine că a sesizat şi el Ministerul Culturii pentru operaţiunea aprobată la Târgu-Jiu.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here