ANPC a înființat Comandamentul de iarnă. Rânca, între zonele vizate

856

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a înființat, începând de luni, Comandamentul de iarnă care, în premieră în acest an, va acoperi zone destinate vacanţei de sezon din șase zone ale ţării: Valea Prahovei, Brașov, Bucovina, Maramureș, Băile Herculane – Rânca și Cluj–Băile Felix.

“Verificările vor fi realizate de comisarii ANPC, astfel încât, până pe data de 13 ianuarie 2023 – perioada în care structura va fi activă – să poată fi monitorizate principalele zone vizate de turişti şi iubitorii sporturilor de iarnă, în perioada cea mai aglomerată din acest sezon. În acest fel, comisarii ANPC se vor asigura, în mod deosebit în această perioadă suprasolicitată, că sunt respectate prevederile legii şi, implicit, drepturile consumatorilor, de către operatorii economici din zonele respective”, a precizat ANPC.

Comandamentul de iarnă 2022 se va afla sub directa coordonare a preşedintelui ANPC, Horia Constantinescu a vivepreṣedinţilor Mihai Culeafă ṣi Sebastian Hotca şi a directorului general Paul Anghel.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here