Aninoasa: Apă la program pentru cetățenii comunei

554

Conducerea Primăriei comunei Aninoasa a luat decizia furnizării apei în regim raționalizat, respectiv în intervalul orar 19:00-21:00, în fiecare zi.

„Având în vedere consumul exagerat de apă din rețeaua de alimentare cu apă, distribuirea acesteia către populație se va realiza după următorul program – zilnic între orele 19-21. Consumul de apă în această perioadă a crescut cu 300%, fapt ce a condus la imposibilitatea puțurilor existente să facă față la un astfel de consum. Dacă pentru Aninoasa, Bobaia și Groșerea consumul mediu pe 24 ore era situat între 100 și 250 metri cubi pe 24 ore, în prezent se consumă 550-600 metri cubi, peste capacitatea puțurilor de a produce. Vă solicităm să consumați apă doar pentru uz menajer, să nu o mai folosiți pentru irigat. Ca și exemplu, pentru cele trei sate avem 700 de abonați care consumă în medie peste 700 litri/gospodărie/zi. Informațiile precum că primarul oprește apa sunt false ca de obicei, nu este apă, puțurile nu fac față, nu oprește nimeni apa, ci doar se încearcă reumplerea bazinelor de apă din care se distribuie apa către populație, din puțuri se extrage apă non stop”, a anunțat, în această după-amiază, Ilie Petroi, edilul localității Aninoasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here