ANINOASA – 405 ani de la prima atestare documentară, 80 de ani de la publicarea monografiei localității

380

Se împlinesc în acest an 405 ani de la prima atestare documentară a localității Aninoasa, când la 30 mai 1610, Vlad Bibescu cumpără moșia Aninoasa de la popa Dragotă, cu martori din Valea Deșului(azi Vladimirul marelui PANDUR), Turburea și Căpreni, precum și 80 de ani de la publicarea monografiei satului, de către învățătorul Ilie Iscrulescu, mult apreciată în cercetările sociologice ale vremii, chiar și printr-o recenzie a savantului Dimitrie Gusti.
Numele localității Aninoasa provine de la „aninoasa” termen vechi, care desemna loc mlăștinos, nisipos pe care existau sau au existat arini( anini în vorbirea populară). (Toponimia localității provine de la primii locuitori ai zonei care se numeau Aninoșeanu, aceștia luându-și numele de la aninii care creșteau pe malul pâraielor).
Apărută la editura Ramuri din Craiova în anul 1935 lucrarea (are 87 de pagini – informaţie obținută din Monografiile oraşelor, comunelor şi mănăstirilor din România întregită. Bibliografie (1855-1938), Bucureşti, 1939 autor G.T. Niculescu-Varone (15 decembrie 1884, Bucureşti – 30 mai 1984, Bucureşti) cuprinde următoarele capitole: prezentarea geografică, istorică, economică, culturală, etnică, folclorică, conștiință națională, igiena și starea sanitară, populația, superstițiile, antologie de poezie populară locală, etc, având în vedere, zice autorul, mai mult utilul decât frumosul, grija de căpetenie constând în reflectarea adevărului.
Autorul ne asigură că istoria localității s-a conturat pe baza tradiției orale și a documentelor, ambele izvoare controlabile. Autorul continuă cu afirmația că pe lângă problematica economică, socială, culturală și morală, am înfățișat spiritualitatea , mentalitatea, judecata și scăderile săteanului, având în vedere sufletul în perspectiva aspirațiilor și a posibilităților de dezvoltare a sătenilor sub toate aspectele.
Este prezentată pe larg activitatea căminului cultural Bibescu Vodă, de interes regional și cu rază de acțiune între localitățile de la Jupânești până la Țânțâreni. Între activități menționează: corul pe patru voci condus de profesor Ilie Dulcu.
Universitatea liberă cu conferențiari de marcă din capitală și din alte centre culturale, formație teatrală care a desfășurat turnee prin toată țara, mai ales după Marea Unire, subscripția Ligii  Antirevizioniste Române, formate în Aninoasa la 28 decembrie 1924 cu participanți din capitală și din întreaga țară.
Un capitol interesant îl constituie caracterizarea săteanului anonișeanul este de statură mijlocie, zvelt, bine legat la înfățișare, vioi în mișcări și privire. Este muncitor priceput, dar mai puțin econom și ordonat. Simțul estetic este în parte cultivat, prin rânduiala din curte, exteriorul casei, a prispei cu stâlpi, a îmbrăcămintei, ținutei și curățeniei în casă. Este primitor și ospitalier, fiind vesel și plăcându-i petrecerile. Nu este egoist sau invidios. Este sentimental, iubește frumosul, entuziasmându-se, dar pentru puțină vreme.
aninoasa1Spiritul de ordine, seriozitate, perseverență și conștinciozitate sunt în parte cultivate. Își valorifică munca până în cele mai mici amănunte. Este dotat cu inteligență, care se atrofiază în cazuri rare la unii din cauza unor boli sau a alcoolismului. La discuții, judecă chestiunile cu multă perspicacitate. Nici șiretenia nu-i lipsește. Este religios și smerit, atent la slujba de la biserică, încât crezi că are credința adânc implantată în suflet. Numai că-i o credință aparentă, pentru că se duce la biserică doar din obișnuință. Biserica este puțin frecventată față de vremurile trecute, preocupările vieții pământești fiind pe planul întâi, printr-un materialism excesiv la toată lumea. Se impune ca slujitorii altarului să arate mai multă lepădare de sine, pentru convingerea enoriașilor pe care-i păstoresc în adevărata credință. Are înclinare pentru cultură și civilizație, iar dacă pătura conducătoare și răspunderea locală și-ar face datoria, s-ar rupe zăgazurile ignoranței și neamul s-ar ridica, ocupând locul ce i se cuvine. Autorul, învățătorul Ilie Iscrulescu, lasă testament celor cu iubire de sat și competență să completeze monografia, care este o oglindă a trecutului, un îndreptar al prezentului, iar pentru viitor o temelie pe care să zidească generațiile lui.
Respectând testamentul autorului, în anul 2012, Centrul de Promovare și Conservare a Culturii Populare Gorj a publicat o amplă monografie a comunei (monografia conține 334 pagini).
Profesor Virgil Cercelaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here