ANI i-a dat jos masca penalului Negrescu

690

Marian Negrescu, încă director al Teatrului Dramatic ,,Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, s-a aflat timp de cinci ani de zile în conflict de interese. O spun reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate(ANI), care, după un şir de procese câştigate de ANI împotriva lui Negrescu, au decis să-i facă acestuia şi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. ANI consideră că Negrescu, care a mai primit o amendă administrativă pentru fals, a fost în conflict de interese, însuşindu-şi, în mod necuvenit, sume mari de bani din instituţia pe care o conduce. Mai exact, pe parcursul a cinci ani de zile, cel care se consideră fondatorul teatrului din municipiu, a considerat că poate să-şi aprobe pentru sine, pe lângă salariul lunar, aprobat de conducerea Primăriei Târgu-Jiu, încă 42 de contracte de colaborare cu teatrul, ale căror cheltuieli sunt suportate din bugetul local. Pe baza acestor contracte, Negrescu a încasat ilegal 466.128 de lei.

Chiar şi după ce a pierdut ultimul proces cu ANI, Marian Negrescu a refuzat să-şi facă publică declaraţia de avere, asta deoarece managerul instituţiei nu putea să nu treacă pe hârtie şi contractele pe drepturi de autor încheiate de el tot cu instituţia pe care o conduce. De asemenea, în aceeaşi declaraţie de avere care l-a determinat pe colaboratorul său, Ion Cepoi, să devină brusc transparent la acest capitol, Negrescu era obligat să-şi treacă şi datoriile numeroase, avute de fondatorul care este ultra îndatorat la CAR-uri, asta pentru a-şi satisface nevoile mult prea costisitoare. În miserupismul caracteristic, Negrescu a refuzat astfel să respecte o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, care îl obliga la transparenţă, şi tolerat, în mod inexplicabil, de administraţia municipală, a mai pătat o dată imaginea teatrului dramatic. Asta deoarece ANI a anunţat ieri că i-a făcut o plângere penală lui Negrescu pentru conflict de interese, menţionând totodată că acesta riscă între 1-5 ani de închisoare pentru fapta sa dar şi interzicerea ocupării vreunei funcţii publice. „Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală de către Negrescu Marian, Managerul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, Târgu-Jiu, Județul Gorj, întrucât, în perioada 2008 – 2013, a încheiat cu teatrul un număr de 42 contracte de colaborare pentru activități și prestații artistice, atât în calitate de director / manager al teatrului, cât și în calitate de colaborator, contracte în urma cărora a obținut un folos patrimonial în sumă de 466.128 Lei”, a informat ieri dimineață ANI.

Negrescu joacă rolul victimei
În loc să-şi plângă în pumni pentru că ANI a pus mâna pe contractele încheiate de Negrescu în propriul beneficiu, actorul cu atribuţii de director a jucat un rol binecunoscut în faţa presei. Cel al victimei ANI, cel al managerului care va fi scăpat de procurorii Parchetului Târgu-Jiu. „Așteptam în sfârșit să se procedeze așa pentru că cu cei de la ANI nu se discută, orice argumente le-ai aduce. La Parchet sper să pot să explic cum stau lucrurile, care sunt legile care ne guvernează activitatea și, cred eu, oamenii de acolo vor ține cont și de ceea ce avem noi de spus. A venit Curtea de Conturi și nu a găsit nimic ilegal în toți acești ani de zile, deci nu se pune problema ca vreun leu să fi fost cheltuit aiurea sau însușit pe nedrept de mine. Cei de la ANI vorbesc despre un articol de lege care face referire la fapta funcționarului public, dar eu întreb care funcționar public, pentru că eu nu sunt așa ceva. Verificați situația directorilor marilor teatre din capitală și veți vedea că lucrurile stau la fel acolo și sumele sunt mult mai mari, totul fiind legal. Eu nu am nici cea mai mică temere în ceea ce mă privește pentru că la Parchet sigur va fi o neîncepere a urmăririi penale. ANI nu a luat în calcul nimic din ceea ce eu am prezentat și de aceea s-a ajuns aici, dar nu am pentru ce să îmi fac griji”, spune, senin, Negrescu.

Primăria Târgu-Jiu iar aşteaptă până să ia măsuri
Pentru că nici la prima tamponare cu legea, Negrescu nu a fost sancţionat de Primăria Târgu-Jiu, nici de data asta superiorii managerului teatrului, plătit, cu bani publici, nu vor lua, cu siguranţă, vreo măsură cu acesta. De altfel, conducerea primăriei aşteaptă o informare oficială a ANI legat de dosarul lui Negrescu, pentru a decide dacă îl vor sancţiona pe cel pe care instituţia îl plăteşte din bani publici cu 3200 de lei lunar. În tot acest timp, Negrescu se va abona, pe reţeta cunoscută, la banii teatrului, acesta pregătind balul instituţiei, eveniment realizat la final de an. Pentru că el prezintă evenimentul, Negrescu se va plăti singur, iar cu 5000 de lei, pe un contract de drepturi de autor, ca cel pentru care ANI l-a declarat în conflict de interese.
Anamaria Stoica

2 COMENTARII

  1. Iată o parte din ordonanța de urgență pe care o tot invocă d-ul Negrescu. Această ordonanță a intrat în vigoare în iulie 2013. Prin urmare, numai din iulie 2013, dânsul are voie, cu acordul ordonatorului de credit, prin încheierea unui act adițional la contractul de management în care este prevăzut că d-ul Negrescu poate juca în spectacolul X, Y, cu suma de „ ”. Altfel contractele sunt abuzive. În același timp legea spune clar că trebuie să ai studii de specialitate corespunzătoare. Dumnealui are studii doar de actor, nu și de regizor, scenograf, compozitor. AICI E BUBA!…..sau AVORTONU…. Și vă rog să citiți cu atenție ultimul alineat. Și dacă ar avea studii pentru toate aceste profesii tot nu ar putea fi plătit. Se spune clar că din moment ce se utilizează- resursele instituției, (tot ce e în teatru), drepturile de autor, vor fi cesionate instituției. Prin urmare dumnealui nu poate lua nici un ban dacă folosește resursele teatrului. Dumnealui încalcă legea de două ori, cel puțin în acest caz.
    OUG 68/2013 pentru modificarea si completarea OUG nr. 189/2008 privind managementul institutiilor publice de cultura. Ordonanta de urgenta nr. 68/2013
    Art. 28
    (1) Pentru activitatea depusa, managerul are dreptul la o remuneratie, in cuantumul si in limitele stipulate de lege, prevazuta in contractul de management.
    (2) In cazul in care managerul are studii de specialitate corespunzatoare, acesta are dreptul sa participe, in mod direct sau indirect, la realizarea de proiecte in cadrul institutiei pe care o conduce, pentru care poate beneficia de remuneratie in conditiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare.
    (3) Numarul maxim de proiecte care urmeaza sa fie realizate direct sau la a caror realizarea urmeaza sa participe nemijlocit managerul, in conditiile prevazute la alin. (2), va fi stabilit de comun acord cu autoritatea si va fi prevazut in mod expres in contractul de management, potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (2) lit. k).
    (4) Pentru proiectele ce urmeaza sa fie realizate in conditiile prevazute la alin. (2), autoritatea incheie anual act aditional la contractul de management, care va cuprinde denumirea si prezentarea proiectelor, bugetul alocat de autoritate in acest scop, precum si necesarul de venituri proprii, pentru managerul care poate primi o remuneratie in conditiile Legii nr. 8/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, care nu poate depasi 10% din incasarile nee corespunzatoare proiectelor respective.
    (5) In cazul operelor de creatie intelectuala la a caror realizare managerul participa in mod direct sau indirect si pentru care sunt utilizate resursele institutiei, drepturile patrimoniale vor fi cesionate institutiei, conform contractului de cesiune incheiat intre manager si autoritate in conditiile Legii nr. 8/1996, cu modificarile si completarile ulterioare.

  2. Mai dar voi nu ati inteles Ca Carciumaru i-si ia parte din miliardele alocate anual teatrului?
    Cand va cadea Carciumaru va disparea si el, pot paria acest lucru!
    Atentie pentru procurori, are mosmoande si cu Fundatia Elvira Godeanu (tot a lui, unde spala banii institutiei), cei aproape 100.000 euro furati sunt doar ceea ce s-a descoperit la prima strigare, este varful icebergului, eu personal cred ca aceasta piesa va avea mai multe episoade cu descoperiri interesante si cred ca vor cadea si alte capete. Ati vazut cum a sarit Calinoiu sa-i ia partea?

Dă-i un răspuns lui Relu Popa Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here