Anghel Mirel: „Viaţa lui Tudor Arghezi” Editura „Pro Universitaria”, București, 2012

1444

Lucrarea cu titlul “Viaţa lui Tudor Arghezi” este alcătuită din nouă capitole: Viziunea lui Tudor Arghezi asupra biografiei, Familia, Începutul, Călugăria, Episodul elveţian, Închisorile lui Arghezi, Oscilaţii, Perioada comunismului, Sfârşitul.

Abordarea biografiei argheziene s-a făcut cronologic, insistând asupra aspectelor controversate legate de viaţa poetului şi asupra celor mai puţin cunoscute. Se evidenţiază în acest sens capitolele Viziunea lui Tudor Arghezi asupra biografiei, Familia, Episodul elveţian şi Închisorile lui Arghezi.
O problemă care a reţinut atenţia istoriei literare a fost mult timp cea a familiei din care se trăgea Tudor Arghezi. Identitatea mamei sale a fost necunoscută, subiectul fiind unul care a născut multe controverse. De asemenea, asupra unor episoade biografice persista ambiguitatea.
Noutatea adusă de prezenta lucrare este cercetarea unor surse documentare inedite: manuscrisele argheziene aflate la Centrul de Cercetare a Literaturii Argheziene din Arad, dosarul lui Tudor Arghezi, de la Centrul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) şi corespondenţa sa inedită, aflată la Muzeul Literaturii Române şi la Biblioteca Academiei. În decursul cercetării s-au folosit şi detaliile inedite obţinute din convorbirile cu fiul poetului, Baruţu T. Arghezi, cu editorul Gheorghe Pienescu, cu istoricul literar Constantin Popescu-Cadem, precum şi cu alţi contemporani ai lui Tudor Arghezi. Au fost consemnate şi informaţiile, puţine, oferite de Tudor Arghezi în puţinele interviuri pe tema biografiei sale.
Aceste izvoare documentare pun într-o lumină nouă viaţa lui Tudor Arghezi, confirmând aspecte biografice care până acum nu au fost susţinute de argumente documentare. De asemenea, au fost cercetate aproape în întregime articolele din presa culturală în care este prezentată viaţa lui Tudor Arghezi.
În capitolul Viziunea lui Tudor Arghezi asupra biografiei s-a făcut apel şi la opera argheziană, în încercarea de a evidenţia legătura strânsă dintre opera şi biografia poetului. Subcapitolele abordează viaţa lui Tudor Arghezi din perspectiva viziunii poetului asupra biografiei, un punct important al acestei viziuni fiind articolul Dintr-un foişor, din anul 1941. Este binecunoscută reticenţa sa faţă de subiectul biografiei, reţinere motivată printr-un complex al copilăriei nefericite. De asemenea, se încearcă o prezentare inedită a laturii umane a pamfletarului acerb, făcându-se o legătură directă între copilăria poetului, „cea mai amară vârstă” a vieţii sale, după cum el mărturisea, şi efortul mistificator depus de poet de-a lungul vieţii în privinţa propriei vieţi. Încă din acest prim capitol, mama lui Tudor Arghezi, Rozalia Arghezi, ocupă o parte însemnată a cercetării.
1.Arghezi.fotoCapitolul Familia se concentrează asupra figurii materne si efortului compensator depus de Tudor Arghezi de-a lungul timpului în încercarea de a recupera imaginea mamei. O mamă, Rozalia Arghezi, a cărei existenţă fiul a refuzat să o admită faţă de ceilalţi. El a dorit cu orice preţ să o elimine din orice evocare, iar la Mărţişor, casa în care a locuit cu familia şi cu mama sa, o ferea întotdeauna de privirile indiscrete ale celor curioşi. O numea doar „nemţoaică la copii”, ceea ce nu era chiar departe de adevăr, căci Rozalia s-a născut lângă Braşov, fiind de origine maghiară. Surse documentare decisive în lămurirea identităţii mamei poetului sunt volumele lui Constantin Popescu-Cadem – Document în replică (şi articolele sale publicate în revista Manuscriptum începând cu anul 1975) şi Constantin Beldie – Oameni văzuţi de aproape. O controversă colaterală a fost cea legată de tatăl adevărat al lui Tudor Arghezi, aceasta atrăgând după sine întrebări referitoare la bunicii săi pe linie paternă.
Capitolul Începutul este o incursiune în copilăria şi adolescenţa lui Tudor Arghezi. Pornind de la mândria sa de a aparţine spaţiului oltenesc, mergând prin perioada şcolarităţii şi ajungând la debutul literar, acest capitol îşi propune să pună în lumină formarea personalităţii creatoare argheziene. Dobândirea propriei conştiinţe creatoare s-a făcut încă de la vârsta de 14 ani, atunci când, împreună cu prietenii de la liceul „Sf. Sava”, era preocupat de editarea unor reviste. În jurul vârstei de 16 ani, împreună cu Galaction, se află sub influenţa maestrului Alexandru Macedonski, de care se desprinde peste puţin timp. Prietenia cu Gala Galaction, începută la vârsta de 14-15 ani, este un moment de răscruce al vieţii sale.
1.b.emnaturascan0012Portretul lui Tudor Arghezi este un punct important al acestui capitol. S-au urmărit descrierile pe care contemporanii i le-au făcut. Edificatoare sunt portretele făcute de adversarii cu care a intrat nu de puţine ori în polemică. Portretul pe care fostul coleg de temniţă i-l face, Ioan Slavici, se înscrie printre cele mai frumoase rânduri pe care le-a scris cineva despre Tudor Arghezi. El surprinde liniile definitorii ale personalităţii poetului. În acest capitol este urmărită şi originea pseudonimului adoptat de poet la vârsta de 18 ani şi oficializat ca nume în anul 1956.
O parte foarte importantă a biografiei sale spirituale este oferită de corespondenţa cu tânăra de care a fost îndrăgostit în tinereţe, în perioada în care era călugăr. Numele tinerei muze este Aretia Panaitescu. Ei i-a împărtăşit diaconul Iosif Theodorescu tainele sufletului său ascuns în decursul celor trei ani în care au corespondat (1903-1906).
Capitolul Călugăria urmăreşte perioada premergătoare intrării lui Tudor Arghezi în cler, precum şi activitatea sa, devenit ierodiaconul Iosif Theodorescu, la Mănăstirea Cernica şi la Mitropolie, în preajma Mitropolitului Iosif Gheorghian, protectorul rezvrătitului cleric. Sunt analizate motivele luării deciziei de a se călugări, fiind consemnate mărturisirile sale cu privire la acest episod. Sunt expuse etapele prin care el trece până la ieşirea din cler şi pamfletele în care taxează lipsa de moralitate a călugărilor. Decizia de a se călugări a fost luată, după cum rezultă din acest capitol, din cauza unei prăbuşiri sufleteşti.
În capitolul Episodul elveţian este analizată perioada în care Tudor Arghezi a trăit în Elveţia, mai întâi la Fribourg, apoi la Geneva. În Elveţia, Tudor Arghezi intenţiona să îşi definitiveze studiile la Universitatea Catolică din Fribourg. Nu va reuşi, însă, deoarece nu avea bacalaureatul absolvit, mulţumindu-se în cele din urmă doar cu audierea unor cursuri la Universitatea din Geneva. Este urmărită influenţa pe care această plecare în străinătate a avut-o asupra conturării personalităţii creatoare argheziene. Tudor Arghezi mărturisea că, fără climatul genevez, nu ar fi căpătat niciodată conştiinţa de a fi scriitor. Cei cinci ani (1905-1910) în care el trăieşte pe tărâm elveţian sunt grei dar frumoşi: munceşte din greu şi scrie mult, preocupat fiind de lărgirea orizontului său cultural. În Elveţia trăieşte, de asemenea, multe experienţe inedite. Printre aceste experienţe, merită menţionată prezenţa lui lângă un doctor oncolog care ţinea conferinţe prin ţară şi care îi ceruse să îl însoţească.
Capitolul Închisorile lui Arghezi analizează în detaliu cele două detenţii ale poetului: cea din 1919, cauzată de acuzaţia de colaboraţionism cu inamicul german şi cea din 1943, provocată de publicarea unui pamflet anti-german, Baroane. Publicistica şi poezia lui Tudor Arghezi au fost un mijloc de luptă cu inamicul ţării, provocându-i autorului probleme foarte serioase. Din cauza pamfletului Baroane este foarte aproape de a fi trimis într-un lagăr de exterminare german (Dachau) sau de a fi asasinat de Gestapo. Prima detenţie s-a dovedit prolifică prin scrierea unor volume care redau universul concentraţionar: volumul de proză Poarta neagră (130) şi volumul de versuri Flori de mucigai (1931). Dacă am înlocui personajele, cele două scrieri s-ar putea confunda cu uşurinţă.
Este prezentată şi perioada în care poetul a fost răpus la pat de o boală care părea că îi grăbeşte sfârşitul, în anul 1939, precum şi ecoul pe care suferinţa îl provoacă în creaţia sa. Vindecarea miraculoasă reuşită de un doctor excentric pe nume Grigoriu-Argeş, este un alt episod deosebit de interesant al acestei perioade din viaţa lui Tudor Arghezi. Fie că i-a administrat un medicament real sau doar unul cu efect placebo, doctorul Grigoriu-Argeş, un practician excentric (autor de articole, a publicat chiar şi o broşură în anul 1937) l-a vindecat pe Arghezi de sciatică, şi nu de cancer, boală care îi fusese diagnosticată în mod greşit de mai mulţi doctori renumiţi.
Capitolul Oscilaţii tratează aspectele contradictorii ale personalităţii argheziene. Sunt analizate, pe rând, relaţiile pe care poetul le-a avut cu prieteni şi duşmani deopotrivă. Dintre prieteni, se remarca în mod deosebit prietenia de-o viaţă cu Gala Galaction, confidentul lui Tudor Arghezi şi cel care i-a stat alături în cele mai negre momente ale vieţii sale. O altă noutate pe care lucrarea de faţă o aduce este analizarea relaţiei dintre 3Tudor Arghezi şi marele industriaş interbelic, Nicolae Malaxa. Este citată corespondenţa lor inedită şi sunt menţionate mărturiile contemporanilor poetului în legătură cu această prietenie ascunsă. Ca semn al preţuirii sale faţă de subvenţiile financiare acordate de Malaxa pe o perioadă lungă de timp, Tudor Arghezi îi dedică acestuia un roman, Patronul, rămas nepublicat, al cărui manuscris este încă bine păstrat în Bucureşti. Capitolul analizează şi evoluţia polemicii dintre Tudor Arghezi şi Nicolae Iorga, precum şi pe cea cu Ion Barbu.
Dintre adversarii lui Tudor Arghezi se desprinde figura lui Sofronie Vulpescu, un cleric a cărui adversitate i-a cauzat poetului multă suferinţă în timpul perioadei clericale. Poreclindu-l „Popa Iapă”, după ieşirea din cler, fostul ierodiacon Iosif Theodorescu (Tudor Arghezi) îi va dedica acestuia numeroase pamflete în care îl analizează îndeaproape. În cele din urmă, în ciuda unei campanii de presă acerbe pe care Arghezi o întreprinde, „Popa Iapă” este ales episcop al Râmnicului Noului Severin.
5Capitolul Perioada comunismului abordează cronologic etapele în urma cărora Tudor Arghezi a fost pus la index de regimul comunist, între anii 1948 şi 1956. Această perioadă de excludere a poetului este analizată şi din perspectiva creaţiei sale poetice. Sunt evidenţiate articolele lui Sorin Toma şi Miron Radu Parachivescu. Primul dintre cei doi a avut o influenţă decisivă în înlăturarea poetului din viaţa literară şi publicistică a ţării prin articolul-foileton Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei, publicat în Scânteia în ianuarie 1948. Sunt analizate principalele articole scrise de Tudor Arghezi de-a lungul anilor în care s-a încercat anihilarea sa creatoare. De, asemenea, creaţia poetică argheziană are o evoluţie care indică traseul urmat de viaţa poetului. Neînduplecat în atitudinea sa, la început, Arghezi este anexat ideologiei comuniste într-un mod particular. Creaţia sa de după perioada neagră a excluderii se caracterizează prin abordarea unor teme preferate de regimul politic: înfierarea boierilor, noua lume construită de comunişti şi incriminarea trecutului de natură fascistă. Lipsa pamfletului arghezian este semnul cel mai clar al înclinării poetului în faţa celor care au reuşit să îl supună. Noutatea adusă de acest capitol este analiza motivelor pentru care fiul poetului a fost întemniţat în anul 1948. Sunt citate principalele documente prezente în dosarele lui Tudor şi Baruţu Arghezi, aflate la C.N.S.A.S. După reintegrarea poetului în circuitul literaturii române, aprecierile şi distincţiile acordate de comunişti se succed ameţitor. Este declarat „poet naţional” şi celebrat cu fiecare ocazie aparută. Trecutul poate fi acum dat uitării, căci scopul a fost atins. Creaţia argheziană este publicată într-un ritm la fel de rapid. Volumele apărute sunt numeroase, încercându-se recuperarea timpului pierdut.
Capitolul Sfârşitul urmăreşte ultimii ani ai vieţii lui Tudor Arghezi şi revenirea creaţiei sale la temele predilecte ale tinereţii poetice. Moartea soţiei provoacă o retragere din lume a poetului şi pierderea oricărui sens al existenţei sale fără însoţitoarea de-o viaţă. Tema morţii este predilectă în poeziile din această perioadă. Este urmărită şi reacţia autorităţilor comuniste la dispariţia lui Tudor Arghezi, la 14 iulie 1967. Discursurile şi omagierea poetului sunt subjugate unui ţel mult mai important pentru ei: specularea acestui moment în favoarea propagandei. În această lucrare s-a încercat punerea în evidenţă a contrastului între refuzul lui Tudor Arghezi de a aborda subiectul propriei copilării şi plenitudinea care a marcat viaţa şi opera poetului după cea de-a doua căsătorie şi întemeierea unei familii. Un moment foarte important este debutul poetic, în 1896, cu poezia Tatălui meu. De asemenea, apariţia primului său volum de versuri, Cuvinte potrivite (1927), marchează un moment foarte important în istoria literaturii române.
Densitatea biografică a unor poezii este evidentă. În ceea ce a declarat în legătură cu viaţa sa, poetul a dat dovadă de multă fantezie. Şi-a creat o viaţă paralelă, departe de „basmul urât” al copilăriei şi adolescenţei sale, cele mai negre perioade, pe care le dorea uitate. Începând cu 1960 are loc un efort de recuperare a poetului, fapt explicabil prin cei opt ani (1948-1956) în care el a fost înlăturat din literatura română de regimul comunist.
6..Anul 1963 reprezintă începutul publicării mai multor plachete: Poeme noi – 1963, Cadenţe – 1964, Silabe – 1965, Ritmuri – 1966, Noaptea – 1967. Tudor Arghezi a publicat până în ultimul an de viaţă. Mai mult, a scris până în ultimele zile. Postum, mai apar trei volume: Frunzele tale – 1968, Crengi – 1970 şi XC – 1970. În ultimii ani, se constată o reducere a numărului exegezelor argheziene. După ce a cunoscut un moment de succes cu apariţia mai multor studii dedicate poetului, exegeza argheziană a cunoscut o perioadă de linişte. Apar mai multe monografii, printre cele mai importante fiind: Ov. S. Crohmălniceanu – Tudor Arghezi (1960), Dumitru Micu – Opera lui Tudor Arghezi. Eseu despre vârstele interioare (1965), Emil Manu, Prolegomene argheziene (1968), Al. George – Marele Alpha: Tudor Arghezi (1970), Şerban Cioculescu, Introducere în poezia lui Tudor Arghezi (1971), Alexandru Bojin – Fenomenul arghezian (1976), Nicolae Balotă – Opera lui Tudor Arghezi (1979), Ilie Guţan, Tudor Arghezi. Imaginarul erotic (1980), Dorina Grăsoiu, «Bătălia» Arghezi: procesul istoric al receptării operei lui Tudor Arghezi (1984). După 1989, asistăm la un declin justificat al trecerii lui Tudor Arghezi în umbră. În perioada postdecembristă s-a pus problema raportului între moralitate şi artă. Din această perspectivă, poetul a fost judecat aspru, alături de Sadoveanu, Călinescu şi Ralea pentru gesturile lor de pactizare cu puterea comunistă. Astfel se explică şi dezinteresul tinerilor critici faţă de poezie, interesaţi mai mult de publicistica argheziană şi de spiritul său polemic. (M.A.) (Lucrare de doctorat susținută la Universitatea din București, Facultatea de Litere, cond. științific: Prof. univ. dr. Elena Filipaș, referent științific: Prof. univ. dr. Eugen Negrici.)
NOTA: Mirel Anghel este absolvent al Facultăţii de Litere, secţia Română-Engleză, Universitatea din Bucureşti. Din 2011 este doctor în Filologie cu teza „Viaţa lui Tudor Arghezi”. În calitate de coautor a mai publicat cărţile Studii de literatură română şi comparată (Editura Universităţii din Bucureşti, 2009) şi volumul de poezii inedite Tudor Arghezi: Anii tăcerii („Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2010). În prezent este cadru universitar la Disciplina de Limbi Moderne, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti.
Zenovie CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here