Zeci de angajatori din judeţul Gorj s-au ales cu amenzi din partea inspectorilor de muncă în urma efectuării unor controale atât pe Relaţii de Muncă, cât şi pe Securitate şi Sănătate în muncă. Astfel, inspectorii din cadrul Serviciul Control Relaţii de Muncă au efectuat 49 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare.
“Nu au fost depistaţi angajatori care să presteze activitate cu persoane fără forme legale de angajare. În total, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale la 8 angajatori, în valoare de 16.000 lei, sancţiunile contravenţionale fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor din Legea nr. 53/2003, republicată şi H.G. nr. 500/2011. Principalele deficienţe constatate pentru care angajatorii au fost sancţionaţi sunt: nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal, nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor”, a declarat Gheorghiţă Cusma, purtător de cuvânt în cadrul ITM Gorj.
De asemenea, şi inspectorii Compartimentului Securitate şi sănătate în muncă au efectuat 36 de controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în care au fost depistate 29 de neconformităţi. În urma acestora, s-au aplicat tot atâtea amenzi în valoare totală de 5.500 lei. Neconformităţile pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruirea necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, neefectuarea controlului medical periodic.
Izabella Molnar