Angajaţii Spitalului Rovinari au primit tichete cadou

358

spital rovinariÎn întâmpinarea celor două mari sărbători din această săptămână, Sfinţii Constantin şi Elena şi Înălţarea Domnului, conducerea Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari a acordat câte 20 de tichete cadou salariaţilor unităţii. Comanda a fost făcută vineri, astfel că toţi angajaţii vor primi tichetele până la sfârşitul acestei zile, cel mai târziu.

 

În pofida crizei şi a fondurilor limitate pe care le au unităţile sanitare, la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari s-a reuşit realizarea de economii astfel încât salariaţii să primească tichete cadou. „Cu ocazia sărbătorilor Sfinţii Constantin şi Elena şi Înălţarea Domnului, în urma discuţiilor dintre Sindicatul Sanitas Rovinari cu managerul şi directorul economic de la Spitalul „Sfântul Ştefan” Rovinari, salariaţii vor primi 20 de tichete de masă. Cu această ocazie, conducerea Sindicatului Sanitas mulţumeşte managerului Robert Calotescu, primarului Dorin Filip şi le urăm sărbători fericite atât lor, cât şi membrilor de sindicat”, a declarat Gheorghe Boruga, preşedintele Sindicatului Sanitas Rovinari. Nu doar membrii Sanitas vor beneficia de aceste tichete, ci întreg personalul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari. „Comanda pentru tichete am semnat-o vineri. Tichetele au venit şi ajung la toţi salariaţii în aceste zile”, confirmă Robert Calotescu, managerul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari.

M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here