Angajaţii care au protestat trei luni, zi de zi, se vor afla din nou, de astăzi, în faţa Prefecturii Gorj. Protestele vor fi reluate şi vor dura până când modificarea legii Pensiilor, le va aduce angajaţilor din minerit şi energie, o reducere a vârstei de pensionare în conformitate cu condiţiile grele în care au muncit zeci de ani.
Manu Tomescu, viceliderul Sindicatului Energia Rovinari, a anunţat pe pagina sa de socializare reluarea acţiunilor de protest, începând de azi:
„Ne vedem la PROTEST în Piața Prefecturii din Tg-Jiu, ca să le arătăm că printre minerii și energeticienii din C.E.Oltenia, nu toți ochii sunt închiși și nu toate gurile tac!
Luptăm până la final pentru drepturile ce ni se cuvin!”, a scris acesta.