Angajaţii CEO, reprezentaţi de liderii sindicatelor Energia Rovinari, Lignitul Oltenia, Solidaritatea 2013 şi Renaşterea Jilţ Sud, au intrat în a 15-a săptămână de proteste. Încadrarea lor în grupa condiţiilor speciale de muncă este principala revendicare. Numai că proiectul de lege care vizează această prevedere nu a fost inclus pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru a fi supus la vot. Amintim că şapte dintre protestatari au făcut şi greva foamei aproape o săptămână, în faţa Guvernului. Protestele vor continua până când angajaţilor li se vor recunoaşte condiţiile speciale de muncă, măsură care dacă va fi votată va duce la reducerea vârstei de pensionare.
Angajaţii CEO nu mai reuşesc să ajungă la pensie, foarte mulţi mor înainte de a primi această indemnizaţie din cauza bolilor pe care le-au căpătat în cariere şi termocentrale, de-a lungul a zeci de ani de muncă. Un astfel de caz a fost şi săptămâna trecută cănd un lăcătuş mecanic cu o vechime de peste 30 de ani la cariera Lupoaia, în vârstă de 53 de ani, a decedat, având mai multe afecţiuni grave.