Timp de 40 de minute, angajaţii CEO de la Cariera Jilţ Sud au refuzat, astăzi, să mai intre în schimb. Şeful carierei, Doru Dancău, a reuşit să dezamorseze conflictul, făcând unele promisiuni.
„Oamenii sunt supăraţi fiindcă au fost trecuţi abuziv în listele de disponibilizare fără să se verifice dacă se pot încadra în condiţiile de pensionare. Sunt nemulţumiţi şi de modul în care se acordă concediile de odihnă, şi de modul în care sunt plasaţi să muncească pe utilaje în zilele de sâmbătă şi duminică. Domnul Dancău a stat de vorbă cu aceştia şi le-a promis că le va rezolva problemele. Ei au văzut şi că în şedinţa de azi, de la Prefectura Gorj, unde am participat şi eu, nu s-a ajuns la nicio concluzie…”, a spus Ion Popescu, preşedintele Sindicatului Renaştearea, de la Jilţ Sud.