Complexul Energetic Oltenia achiziţionează servicii de examinare medicală şi psihologică a personalului. De aceste examinări de specialitate vor beneficia salariaţii din termocentralele Rovinari, Turceni şi Işalniţa, cu atribuţii în siguranţa transporturilor rutiere.
„Serviciul este necesar pentru conducătorii auto de la sucursalele electrocentrale menționate și se va presta la sediul ofertantului.
Examinarea medicală se efectuează în scopul verificării stării de sănătate a lucrătorilor cu atribuții în siguranţa transporturilor rutiere, a depistării precoce a afecțiunilor medicale incompatibile cu meseria pentru care se solicită examinarea, precum și pentru prevenirea apariției acestor afecțiuni. Examinarea psihologică se efectuează în scopul evaluării capacităților cognitive (percepție, memorie, gândire), a celor motrice (reactivitate, coordonare) și a celor integrative (atenție, emotivitate, motivație, structură atitudinal-valorică), precum și al psihodiagnozei aptitudinal specifice de lucru prin stimulatoare și aparate de testare psihologică asistate de calculator”, anunță compania.
Serviciile vor fi prestate până la finalul anului 2023. Pentru serviciile respective, CE Oltenia a alocat suma de 21.995 de lei fără TVA.
În total vor avea loc peste 160 de examinări medicale și psihologice. Acestea se vor finaliza cu emiterea avizului medical care va specifica aptitudinea, restricțiile sau inaptitudinea persoanei examinate.
I.I.