În timp ce Marian Negrescu, managerul Teatrului “Elvira Godeanu” era în focurile evaluării sale anuale, prins fiind şi de procesul său cu ANI aflat în recurs la Tribunalul Gorj, în instituţia pe care încă o conduce, neregulile se ţin lanţ.
Astfel, cu ştirea managerului, regizorul tehnic al teatrului, Sorin Pungan, pontează ca şi angajată a instituţiei, din luna decembrie, o fostă elevă a liceului de muzică şi arte plastice din Târgu-Jiu, care este plătită din bani publici, deşi nu s-a anunţat că aici s-ar face angajări. Noua salariată, pontată la scenă de Pungan, este Ana-Maria Ciucă, care, în mod ciudat, nu figurează însă în distribuţia vreunei piese de la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”. Într-un cuvânt respectiva ia bani de trei luni de zile fără să fi prestat vreo oră de serviciu la teatrul din Târgu-Jiu. Atât Negrescu, cât şi Pungan sunt arătaţi cu degetul pentru această “angajare” care poate ajunge în vizorul inspectorilor ITM Gorj. Pe managerul Negrescu nu îl prea interesează însă aceste nereguli, deoarece a trecut de evaluarea managementului său defectuos, puţin smotocit, dar pregătit să rămână în fruntea ilegalităţilor pe care le-a comis la teatrul târgujian, înglodat, în continuare, în datorii.
În ce priveşte recursul său cu ANI de la Tribunalul Gorj, proces datorat refuzului managerului Negrescu de a-şi publica declaraţia de avere, procesul s-a amânat pentru 26 martie, la cererea acestuia, prins la termenul de miercuri încă în evaluarea anuală.
A.Stoica
Marius tu esti clar, un pdl-ist sau un basist.sus PSD-UL
se va schimba Carciumaru in visele voastre retardatilor,acesti oamenii au facut ceva pt.GORJ ,NU CA HOTUL DE PAVEL LA PESTISANI.LA PUSCARIE CU EL.
Gura targului murmura ca aceasta domnisoara ar fi iubita fiului secretarei lui Carciumaru…..eeeeeeeeeeeeee!! daca-i adevarat, cred ca se deduce de ce Negrescu are evaluari de 10 chiar daca isi da mii de euro din banii primariei(deci ai nostri). Totul se leaga, cum spunea cel care a postat mai sus, sunt impreuna la furt si mismasuri. Aceasta este Romania, acesta este judetul nostru, votam cu drag mult iubitii nostri conducatori.
Cuvinte scrise in vant! Pana cand primarul Carciumaru si presedintele Calinoiu nu vor fi schimbati, acest judet va fi ultimul la toate capitolele. Negrescu are interese comune cu cei doi asa ca este inutil sa ne mai miram, sau sa ne facem ca suntem mirati. Trebuie sa intelegem ca pana cand mafia judeteana nu va disparea in puscarii, se vor apara unul pe altul.
De ce nu controleaza nimeni de la DNA. Curtea de Conturi, Procuratura?
Ma si mir ca ANI o face inca si inteleg ca lui i se rupe….asteptam sa se rupa de tot!!
Cat priveste evaluarea!!! Nici nu ar trebui sa mai aiba loc, oricum este un manager de 10!!! Suntem de ras, ca votam aceleasi persoane de zeci de ani, ori suntem prosti, ori suntem tampiti, ne meritam soarta!!