Angajări în spitalele gorjene – Zeci de posturi vacante, propuse pentru deblocare

426

spital carbunestiÎn urmă cu două zile, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a semnat lista posturilor vacante propuse de managerii spitalelor pentru deblocare. Pe aceste liste se regăsesc posturile absolut necesare fiecărui spital. Conducerile unităţilor spitaliceşti au fost puse să argumenteze în scris necesitatea fiecărui post declarat vacant.

La nivelul fiecărui spital din judeţul nostru s-a făcut un calcul al necesarului de angajări care ar trebui să se facă în următoarea perioadă. Chiar dacă angajările în sistem sunt tot blocate, se pare că ar fi posibilă deblocarea anumitor posturi, cu condiţia ca acele categorii de personal să fie absolut necesare. „Ieri (n.r.: 14 noiembrie) am făcut o situaţie pentru toate unităţile sanitare cu paturi în privinţa posturilor care trebuie deblocate. Fiecare spital a făcut o adresă în care a argumentat necesitatea fiecărei angajări. Această situaţie a fost semnată de noi şi de Prefectură şi este transmisă la Ministerul Sănătăţii pentru deblocare”, a menţionat Marius Boeriu, director al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.

Spitalele gorjene vor să angajeze 58 de medici

Potrivit reprezentanţilor DSP Gorj, la nivelul judeţului nostru „este nevoie de angajarea urgentă a 58 de medici, dar şi cinci farmacişti şi personal sanitar medical şi asistenţi medicali cu studii superioare – 85 de posturi. De asemenea, mai sunt 58 de posturi pentru personal auxiliar – infirmiere, îngrijitori, brancardieri – şi şase şoferi pe autosanitare (ambulanţieri)”. Pe unităţi sanitare, situaţia posturilor vacante raportate pentru deblocare se prezintă astfel: La Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu – 12 medici, 12 asistenţi medicali, 30 posturi personal auxiliar şi patru medici pentru UPU, deficitare fiind secţiile ATI, Balneologie, dar e nevoie de specialişti şi la Neurochirurgie, Arşi, Nefrologie; La Spitalul Municipal Motru – trei medici (Ortopedie, UPU şi ATI), 13 asistenţi şi trei posturi personal auxiliar; la Spitalul Orăşenesc Novaci – şase medici, doi farmacişti şi 11 posturi personal auxiliar; la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari – cinci medici (Laborator, Radiologie, Medicina Muncii), patru asistenţi medicali, trei posturi personal auxiliar, pentru UPU Rovinari: patru medici, cinci asistenţi şi cinci posturi personal auxiliar; la Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti – 15 medici, doi farmacişti, 20 de asistenţi, şapte posturi personal auxiliar, dar şi patru medici, patru asistenţi şi patru posturi de personal auxiliar pentru UPU Cărbuneşti; la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu (fostul Sanatoriu Dobriţa) – trei medici, la Serviciul Judeţean de Ambulanţă – un medic, trei posturi personal auxiliar şi trei şoferi. Angajările efective pe aceste posturi vor fi făcute abia la începutul anului viitor. „Probabil că angajările se vor face începând cu luna ianuarie 2012. Aceste posturi vor fi prinse în bugetul pe anul viitor. Acum anul este pe final şi nu se mai pot face angajări. Cel mai probabil vor fi blocate începând cu ianuarie 2012”, a precizat Marius Boeriu, director al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.

Minodora Sucea

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here