Angajări în sistemul penitenciarelor! Posturi vacante şi la Târgu-Jiu

795

Personalul Penitenciarului Târgu-Jiu va fi majorat în perioada următoare. Administraţia Naţională a Penitenciarelor(ANP) lucrează în această perioadă la definitivarea listelor cu posturile vacante scoase la concurs în fiecare unitate din subordinea ANP, pe listele curente fiind prevăzute şi câteva posturi ce urmează a fi ocupate la nivelul Penitenciarului Târgu-Jiu.

Concursurile de ocupare a unor posturi vacante în cadrul penitenciarelor din întreaga ţară au intrat în linie dreaptă. Administraţia Naţională a Penitenciarelor a făcut publice deja primele liste cu posturile ce urmează a fi ocupate în urma unor concursuri. Potrivit Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), şedinţa cu stabilirea condiţiilor de concurs a avut loc săptămâna trecută. Printre posturile declarate vacante se numără cele de agenţi cu studii medii, concursuri fiind organizate şi pentru ocuparea unor posturi de personal medical. Posturile pentru medici vor fi numai de ofiţeri, cu studii superioare absolvite în domeniul specialităţilor scoase la concurs. Posturile pentru asistenţi medicali vor fi numai de agenţi, cu studii absolvite în domeniul specialităţilor scoase la concurs. Astfel, probele ce se vor desfăşura vor fi următoarele: examen psihologic; proba sportivă; proba de calculator; interviu; proba scrisă. Examenele se vor organiza în unităţile ce vor scoate posturi la concurs.

Trei posturi vacante, la Târgu-Jiu
Conform listelor, nedefinitive încă, publicate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, există câteva posturi ce vor fi scoase la concurs şi în cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu. Este vorba despre un post de medic stomatolog, un post de ofiţer psiholog-integrare socială şi un alt post de ofiţer asistent social. Pe listele cu unităţi care încadrează şi asistenţi medicali ori agenţi operativi, nu se regăseşte totuşi şi Penitenciarul Târgu-Jiu.

Oficialii de la Târgu-Jiu neagă viitoare angajări
În ciuda celor peste 1.000 de posturi deja anunţate la nivelul ANP, reprezentanţii Penitenciarului Târgu-Jiu au declarat că încă nu sunt la curent cu organizarea acestor concursuri, în prezent aici lucrând 251 de funcţionari publici.
“În cazul în care, la nivelul Penitenciarului Târgu-Jiu, vor fi derulate activităţi pentru ocuparea unor posturi din sursă externă, acestea vor fi făcute publice, în condiţiile şi termenele stabilite de legislaţia în vigoare. În prezent, în cadrul instituţiei, îşi desfăşoară activitatea un număr de 251 funcţionari publici cu statut special”, a transmis comisarul Ion Popescu, directorul Penitenciarului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.