Angajări în poliție. Post disponibil la Târgu Jiu

7428

Poliţia Română a scos la concurs 60 de posturi de agent (şi conductor de câini), în mai multe inspectorate din ţară. Una dintre condiţiile „esenţiale” pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească este aceea de a-şi iubi, îngriji şi dresa partenerul patruped. Dosarele se pot depune până la 3 aprilie.

Concursul este organizat la nivel central cu comisii de recrutare la nivel teritorial. Unul dintre posturi de agent II – conductor câini este vacant în cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, la Biroul Ordine Publică – Compartimentul Conductori Câini. Pentru a participa la concursul cu recrutare prin încadrare directă, candidaţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, între care să nu aibă antecedente penale, să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani și să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. Nu sunt acceptaţi la concurs candidaţii care au tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară. De asemenea, candidaţii care au promovat concursul şi urmează să ocupe funcţie de poliţist nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic. Candidaţii angajaţi prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate, nu vor dobândi un grad profesional mai mic decât gradul militar echivalent deţinut în rezervă. Candidaţii vor susţine o probă practică eliminatorie, alături de un exemplar canin. Proba practică se va desfăşura la sediul Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea”, în perioada 15-19 aprilie. Concursul include de asemenea un test scris de tip grilă.
I.I.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua,concursul la Sibiu consta in traseu cu caine,test grila tot acolo si ce ce consta acest test,despre dresaj? Va rog sa imi scrieti etapele concursului si unde anume se țin,psihologic,fisa medicale,etc…
    Multumesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here