Angajări în masă la DGASPC Gorj! Alte 8 posturi, scoase la concurs!

2465

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a demarat o nouă procedură de concurs pentru ocuparea a opt posturi de execuție vacante de educator la centrele din subordine. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs este 11 iunie.

Mai precis, DGASPC Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale de execuție vacante, de: un post corespunzător funcţiei contractuale de execuţie de educator (studii superioare) la Complexul de servicii comunitare pentru copilul cu nevoi speciale Târgu-Jiu – Centrul de plasament destinat protecției rezidențiale a copiilor cu dizabilități; un post corespunzător funcţiei contractuale de execuţie de educator (studii superioare) la Complexul de servicii alternative la protecția rezidențială Târgu-Jiu – Centrul maternal – Târgu-Jiu; un post corespunzător funcţiei contractuale de execuţie de educator puericultor (studii medii) la Complexul de servicii alternative la protecția rezidențială Târgu-Jiu – Centrul maternal – Târgu-Jiu; un post corespunzător funcţiei contractuale de execuţie de educator (studii medii) la Complexul de servicii alternative la protecția rezidențială Târgu-Jiu – Centrul maternal – Târgu-Jiu; un post corespunzător funcţiei contractuale de execuţie de educator (studii medii) la Complexul de servicii comunitare pentru copilul cu nevoi speciale Târgu-Jiu – Centrul de plasament destinat protecției rezidențiale a copiilor cu dizabilități; două posturi corespunzătoare funcţiei contractuale de execuţie de educator (studii medii) la Complexul de servicii comunitare pentru copilul în dificultate Târgu-Cărbunești – Centrul de plasament destinat protecției rezidențiale a copiilor – Târgu-Cărbunești; un post corespunzător funcţiei contractuale de execuţie de educator (studii medii) la Complexul de servicii comunitare pentru copilul în dificultate Târgu-Jiu – Apartamentul de tip familial destinat protecției rezidențiale a copiilor „Tineretul” – Rovinari. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: pentru posturile de educator (studii superioare) – studii superioare de lungă durată, absolvite în domeniul fundamental: ştiinţe sociale, ramura: sociologie – domeniul de licenţă: sociologie sau asistenţă socială şi ramura: psihologie şi ştiinţe comportamentale – domeniul de licenţă: psihologie sau ştiinţe ale educaţiei sau în domeniul fundamental: știința sportului și educației fizice, ramura: știința sportului și educației fizice – domeniul de licență: educație fizică și sport – specializarea educație fizică și sportivă; vechime în specialitatea studiilor superioare absolvite de minim 1 an; pentru posturile de educator (studii medii) și educator puericultor (studii medii) – studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat; vechime în muncă de minim 1 an.

29 iunie, ora 10.00 – proba scrisă
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 11 iunie 2021, ora 14.00 – data limită pentru depunerea dosarelor; 29 iunie 2021, ora 10.00 – proba scrisă; 5 iulie 2021, proba interviu (la o oră ce va fi comunicată ulterior finalizării probei scrise). Concursul se va desfășura, în funcție de numărul de candidați, la Cantina din cadrul Complexului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică pentru adulți „Bâlteni”, din Târgu-Jiu, strada Dumbrava, nr. 34; la Cantina din cadrul Complexului de servicii comunitare pentru copilul cu nevoi speciale Târgu-Jiu, din Târgu-Jiu, strada Dumbrava, nr. 34; la Sala de ședințe a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Jiu, din Târgu-Jiu, strada Dumbrava, nr. 34. Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.