Angajări: 150 de noi comisari la Garda Națională de Mediu, în lupta împotriva importurilor ilegale de deșeuri

583
Garda Națională de Mediu va face 150 de angajări. ”Ministerul Mediului a decis să întărească Garda Națională de Mediu cu 150 de comisari, pentru a reuși astfel să adere la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Această lipsă de angajați a fost sesizată, potrivit unor surse, anul trecut, în urma unui control în România. Atunci a fost evaluat felul în care autoritățile abordează problema deșeurilor în țara noastră.
Cu această ocazie, au fost identificate mai multe vulnerabilități ale țării noastre în domeniu. Una dintre acestea o reprezintă lipsa capacității administrative a Gărzii Naționale de Mediu în lupta cu importurile ilegale de deșeuri.
Ca urmare, Ministerul Mediului și-a asumat, încă din octombrie 2023, că va suplimenta efectivele Gărzii de Mediu cu 150 de comisari, până la 01.01.2025.
Garda de Mediu a depus, deja, la minister noul proiect de reorganizare al instituției.
Proiectul are ca scop îndeplinirea condițiilor impuse pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, dar și combaterea traficului ilegal de deșeuri”, informează instituția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here