Spitalul Orășenesc „dr. Gheorghe Constantinescu” din Bumbești-Jiu face angajări. Unitatea medicală are vacant un post de asistent medical generalist, la compartimentul Pediatrie.
Sunt acceptați la concurs candidații cu studii postliceale, specialitatea asistent generalist/medicină generală. Ei trebuie să prezinte diploma de școală sanitară postliceală sau echivalentă sau diploma de studii postliceale prin echivalare, să facă dovada că au cel puțin 6 luni vechime în specialitate și să aducă adeverința care atestă că au susținut și promovat examenul de debutant.
Termenul limită pentru depunere a dosarelor de înscriere este 5 iulie, ora 14:00.
Concursul va avea loc la sediul spitalului și va consta în trei etape succesive: selecția de dosare (8 iulie), proba scrisă (15 iulie) și interviul (19 iulie).