Andrei Ujică, regizorul filmului „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, a acordat un interviu cotidianului Gorjeanul, vorbind despre modul cum a realizat filmul, dar şi despre succesul de la Cannes. Interviul a fost realizat în metrou, pe străzile Münchenului şi în cinematograful Max, cu ocazia festivalului de film “Filmfest München”.
Reporter: “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” face parte dintr-o trilogie, completând “Videograme dintr-o Revoluţie” şi “Rupt de prezent”. Perspectiva lui Ceauşescu compune punctul de fugă, filmul demarând şi terminându-se cu secvenţe din procesul cuplului, o paranteză cineastă, care înrămează viaţa politică şi privată a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. De ce filmul nu include moartea lui Ceauşescu, de ce aţi exclus acest capitol final ?
Andrei Ujica: Nu cred în voiarism, acest instrument cinematografic nu m-a interesat niciodată. Dar mai există un alt motiv, unul foarte simplu, persoana care îşi semnează autobiografia trebuie să fie încă în viaţă, la fel şi în cazul lui Ceauşescu.
Rep.: Nu înţeleg, de ce puneţi accentul pe “autobiografie”?
A.U.: Metoda este una dictată prin montaj. Scopul a fost terapia, încheierea capitolului Ceauşescu, o eliberare. Nu este un film documentar, este un lungmetraj de ficţiune cu caractere reale.
Rep.: Folosiţi arhiva privată a cuplului… de la vânătoare, din vacanţe la munte şi în Caraibe şi, acelea care a făcut deliciul publicului, de la un meci de volei, pe care o combinaţi cu amprentele oficiale: în vizită în China, Coreea de Nord, Anglia, Filipine şi în alte vizite de stat. Care este structura filmului, cum a fost conceput?
A.U.: La bază se află materialul oficial şi aşa-numitele home stories. Materialul este numeros şi provine din două arhive, cea a televiziunii naţionale şi din arhiva naţională a cinematografiei. Lui Ceauşescu îi stătea la dispoziţie o echipă de filmare care îl însoţea peste tot. Aceste filmuleţe urmau să-i fie oferite marelui conducător cu ocazia sărbătorilor sau zilelor onomastice. Procesul, cadrul filmului, cu el începe şi sfârşeşte autobiografia.
Rep.: Critica adusă filmului este aceea de a nu pune la dispoziţie subtitluri informative. Nu credeţi că se va înţelege greşit intenţia filmului ? Spectatorul trăieşte alături de Ceauşeşti momente vesele, poporul pare fericit, conducătorul este aclamat peste tot. Iar în momentul în care Constantin Pârvulescu, va lua cuvântul pentru a-l critica pe Ceauşescu, cu ocazia celui de-al XII-lea Congres, tovarăşii din sală îl vor aclama pe Ceauşescu şi ignora pe trădător.
A.U.: Nu am inclus un off voice, un comentator nici datele sau locul nu prea le veţi găsi, cu dinadins. Greşim crezând că spectatorul se lasă derutat aşa de uşor, chiar dacă este vorba de spectatori tineri care vizionează filmul, care nu au trăit acele vremuri. Spectatorul trebuie tratat ca un inteligent, el va înţelege adevărata intenţie a filmului: este vorba de un studiu care ne arată schimbarea unui om pe parcursul anilor şi consecinţele trăite de poporul pe care se întâmplă să-l conducă.
Rep.: Care sunt consecinţele pentru Pârvulescu, filmul nu arată. Deci care au fost consecinţele pentru “trădător”?
A.U.: Pe timpul stalinismului, Pârvulescu ar fi fost cu siguranţă condamnat la moarte. După epoca stalinistă nu mai erai împuşcat pentru trădare, dar teroarea nu dispăruse fiind înlocuită de una psihică, frica faţă de consecinţe.
Pârvulescu era un protejat al regimului sovietic, a primit arest la domiciliu.
O anecdotă: copacii din faţa locuinţei lui Pârvulescu au fost tăiaţi pentru a înlesni observarea permanentă.
Rep.: În filmul “Carlos” al lui Olivier Assayas care rulează şi el aici la Filmfest München cu Edgar Ramirez în rolul principal (vezi poza) Ceauşescu apelează la serviciile teroristului Venezuelan. Producătorul filmului mi-a confirmat acest fapt, dar nu ştia care personaj îl deranja pe Ceauşescu. Stiţi dumneavoastră despre cine este vorba, filmul nu dezvăluie personajul şi nici producătorul filmului nu ştia, de cine vrea Ceauşescu să scape, aflăm doar atât: Carlos îl refuză pe conducător, cu toate că acest “job” urma să fie foarte bine plătit.
A.U.: Da, într-adevăr Carlos a primit o asemenea ofertă. Este vorba de directorul Europei Libere, de care Ceauşescu dorea să scape.
Rep.: Mesajul filmului care ar fi?
A.U.: Clişeele despre dictatori nu sunt tocmai corecte şi trebuie revendicate, trebuie să ne asumăm răspunderea.
Rep.: Vă mulţumesc pentru interviu şi haideţi să facem nişte poze pentru cititorii cotidianului Gorjeanul (vezi pozele). Totuşi sunt curioasă, succesul Cannes v-a surprins?
A.U.: De fapt mă aşteptam la acest succes! Dar nu mă întrebaţi şi de ce.
Alice Kanterian, Minodora Sucea
