Anchetatorii au luat calea cărbunelui slab al Lorfa și Energocarb în patru județe

1401

Mai multe percheziţii au avut loc, joi dimineaţa, în judeţul Gorj, dar și în Vâlcea, Mehedinţi și în București efectuate de Serviciul de Investigare a Fraudelor Vâlcea. Activitatea fostei microcariere de la Cătunele, Lorfa SRL, dar și cea desfășurată de patronul mutat în spatele SC Energocrab SRL din Florești, județul Mehedinți, a pus anchetatorii pe drumuri ca și relațiile contractuale ale acestei firme cu CET Govora. Potrivit anchetatorilor de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, prejudiciul calculat în acest dosar depăşeste 8.000.000 de lei.

Gorjeanul semnala în 2014 că o cantitate impresionantă de cărbune arde mocnit și nesupravegheat, de două luni de zile, în fostul depozit al microcarierei Lorfa, de la Cătunele, părăsită de patronat, odată cu intrarea în insolvență a firmei. De altfel, microcariera își închisese porțile din 2014, de când Lorfa rămăsese fără tradiționalele contracte de furnizare a cărbunelui către RAAN Severin. În urma societății a rămas atunci mormanul de cărbune, înalt cât un bloc cu patru etaje, care, din cauza caniculei s-a autoaprins poluând pe distanțe mari și afectând în special gospodăriile din Cătunele. Autoritățile locale au încercat atunci să solicite luarea unor măsuri anti-poluare, societatea a fost amendată de Garda de Mediu pentru poluarea din Cătunele, dar abia în 2016 a decis și să rezolve, cu adevărat, problema. În niciun caz, Cristinel Ducu, patronul Lorfa nu s-a gândit însă la poluare, ci la bani, deloc puțini pe care i-a și obținut din vânzarea cărbunelui prost calitativ drept unul de cea mai bună calitate.

Cărbunele prost al Lorfa, mutat din interes financiar la Energocarb
Mai exact, la finalul lunii ianuarie, cărbunele abandonat de Lorfa a început să se diminueze. În zonă și-au făcut apariția niște tiruri cu care s-a cărat cărbunele distrus și slab calitativ din Gorj, în depozitul firmei Energocarb SRL de la Florești, județul Mehedinți, localitate aflată la granița cu Gorjul. Cărbunele în cauză nu a fost dus însă la Energocarb pentru a fi distrus așa cum ar fi fost normal, ci, semnala Gorjeanul încă de atunci, ca să fie amestecat cu cărbune bun, și să fie vândut spre CET Govora.
Trebuie menționat că, afaceristul Cristinel Ducu, patronul de la Lorfa, se mutase în spatele Energocarb SRL, condusă de către Mihail Conteș. Practic, în colaborare, ambii încearcă revigorarea Energocarb, urmare a faptului că Lorfa intrase în faliment, o serie de bunuri ale firmei fiind scoase atunci la licitație publică. Să nu uităm că Lorfa deținea șase case în Bumbești-Jiu, un apartament în București și unul la Sinaia. Nici Energocarb nu o ducea mai bine financiar, mai ales că societatea înregistrase și ea, în 2014, pierderi de 392.000 de lei. Lorfa era însă într-o poziție mult mai proastă, fiind în faliment, după ce a ajuns în imposibilitatea de a-și recupera 34,5 milioane de lei de la RAAN Dr.Tr.Severin.

CET Govora nu preferă CEO, ci dubleta Ducu&Coteș
În toamna anului trecut, în timp ce CET Govora acumula rând pe rând datorii mari spre Complexul Energetic Oltenia fapt care a determinat conducerea companiei să stopeze furnizarea cărbunelui din Gorj spre societatea din Vâlcea, conducerea liberală a centralei caută soluții. CET Govora apelează la privați pentru cărbune, după ce inițial încearcă scoaterea pe SEAP a unei cereri de cărbune pentru care pune la bătaie 16,8 milioane de lei. CET Govora cerea 210.000 de tone de cărbune, adică stocul necesar pentru ca societatea să treacă iarna, contractul devenit interesant pentru CE Oltenia. Cum necum însă CET Govora organizează licitația cu un singur ofertant dând contractul de 2 milioane de euro firmei SC Energocarb SRL.
Firma din Mehedinți se obligă să asigure pentru acești bani 90.000 de tone de cărbune, care urma să fie transportat din depozitul din Florești la CET Govora.

Cărbunele de la Lorfa, amestecat la Florești, și dublat la cântarul CET Govora
Câștigătorii licitației duce astfel, începând din ianuarie, cărbunele contractat de CET Govora. Abia atunci, cărbune slab calitativ, lăsat să ardă doi ani în depozitul de la Meriș-Cătunele, al Lorfa, începe să fie cărat direct la CET Govora. Actele intrate în posesia Ziarului de Vâlcea demonstrează exact evaziunea fiscală de care sunt acuzați acum cei implicați, asta deoarece cărbunele Lorfa ajunge să fie vândut direct ca unul calitativ la CET Govora, cantitățile fiind dublate în acte.

Exemplele de fraudare:
Un exemplu de fraudare crasă a statului este avizul de însoțire a mărfii nr. 3717 din 20.12.2015, emis de Energocarb, în care se arată că mașina cu nr. de înmatriculare MH50ACA, șofer Onea Daniel, pleacă de la Motru cu o încărcătură de 23,76 tone cărbune, aceeași cantitate este înregistrată și la Cariera Meriș – Motru – SC Lorfa SRL (de unde a furnizat Energocarb Serv cărbunele). La CET Govora, același camion, același transport, este înregistrat la cântărire cu: 40, 980 tone cărbune, semn că mașina se umple, din senin, în timp ce se afla în trafic, cu o cantitate dublă de cărbune. De asemenea, avizul de însoțire a mărfii nr. 3720 din 20.12.2015, emis de Energocarb, în care se arată că mașina cu nr. de înmatriculare MH27ACA, șofer Nebunu George, pleacă de la Motru cu o încărcătură de 23,58 tone cărbune, aceeași cantitate este înregistrată și la Cariera Meriș – Motru – SC Lorfa SRL (de unde a furnizat Energocarb Serv cărbunele). La CET Govora, același camion, același transport, este înregistrat la cântărire cu: 43,080 tone cărbune! Avizul de însoțire a mărfii nr. 3728 din 20.12.2015, emis de Energocarb, în care se arată că mașina cu nr. de înmatriculare GJ20SEV, șofer Olaru Gheorghe, pleacă de la Motru cu o încărcătură de 21,44 tone cărbune, aceeași cantitate este înregistrată și la Cariera Meriș – Motru – SC Lorfa SRL (de unde a furnizat Energocarb Serv cărbunele). La CET Govora, același camion, același transport, este înregistrat la cântărire cu: 37,160 tone cărbune! Mai mult, avizul de însoțire a mărfii nr. 3689 din 18.12.2015, emis de Energocarb, în care se arată că mașina cu nr. de înmatriculare MH11ACA, șofer Ianoș Georgel, pleacă de la Motru cu o încărcătură de 21 tone cărbune, aceeași cantitate este înregistrată și la Cariera Meriș – Motru – SC Lorfa SRL (de unde a furnizat Energocarb Serv cărbunele). La CET Govora, același camion, același transport, este înregistrat la cântărire cu: 33,660 tone cărbune, iar lista continuă.

Anchetatorii încep perchezițiile joi, la o jumătate de an de la comiterea faptelor
A trebuit să treacă însă șase luni până când anchetatorii, sesizați în special de presă, au luat poziție și au început să-i ia la purecat pe infractori. “La această oră(n.r. joi dimineața), sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, poliţiştii din Vâlcea efectuează 22 de percheziţii domiciliare în 3 judeţe şi în municipiul Bucureşti, într-o cauză în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul producerii energiei electrice şi termice”, informează printr-un comunicat Inspectoratul General al Poliţiei Române. Activităţile se desfăşurau în judeţele Vâlcea(10), Mehedinţi(3) şi Gorj(8), precum şi în municipiul Bucureşti (1). În Gorj, percheziții s-au făcut în Motru, Câlnic, Bengești-Ciocadia și Bumbești-Jiu.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 – 2016, un agent economic, cu obiect de activitate producerea de energie electrică şi termică, ar fi evidenţiat în actele contabile cheltuieli nereale, în baza unor contracte de achiziţie a cărbunelui încheiate cu firme de profil. “În documentele de însoţire a mărfii ar fi fost înscrise cantităţi mult mai mari decât cele achiziţionate în realitate. De asemenea, în înscrisuri ar fi fost evidenţiat cărbune de calitate superioară, în realitate, puterea calorică a cărbunelui achiziţionat fiind mult inferioară”, se arată în comunicat.
Conform comunicatului, în judeţul Vâlcea, percheziţiile s-au desfăşurat la societatea CET Govora, unul dintre cei mai mari agenţi economici cu capital de stat aflat în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. CET Govora este producător de energie electrică şi termică din judeţul Vâlcea, aflat în insolvenţă din luna mai. La percheziţii au participat şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie Mehedinţi, Gorj şi ai Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Borza vrea capete tăiate
Administratorul judiciar de la CET Govora, Remus Borza, a declarat, joi, că toţi cei care au prejudiciat societatea CET Govora şi statul român trebuie să răspundă penal sau patrimonial. “Toţi cei care au prejudiciat CET Govora sau statul român trebuie să răspundă patrimonial sau penal, după caz. Nu orice contract civil sau comercial este ilicit, prejudiciabil şi penal şi nu orice contract reclamă o descindere în forţă a instituţiilor statului sau a parchetelor. În ceea ce priveşte cazul de faţă e vorba despre un contract încheiat în urma unei proceduri de licitaţie, achiziţie publică, derulat la sfârşitul anului trecut, privind achiziţia unei cantităţi de 90.000 de tone de cărbune în completarea stocului propriu de cărbune, care, de fapt, era zero. Chiar dacă anul trecut în primăvară s-au transferat trei mine de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia către CET Govora, respectiv Panga, Berbeşti şi Alunu, din cauza unui management deficitar şi a unor intruziuni politice şi sindicale stocul pentru iarnă era zero. Exista doar stocul de la rezervele statului, de care nu te atingi decât în caz de urgenţă şi la un preţ de două ori mai mare”, a precizat Borza. Potrivit lui Borza, în aceste condiţii măsura a fost corectă, ca decizie de oportunitate: s-a luat hotărârea de a se achiziţiona o cantitate de cărbune pentru a asigura atât producţia de energie şi a aburului industrial pentru agenţii economici de pe platforma Oltchim şi USG, cât şi pentru a asigura livrarea agentului termic pentru populaţie.
“A fost o licitaţie publică, a fost un singur ofertant, s-a încheiat contractul pentru livrarea a 90.000 de tone de cărbune la un preţ de 95 lei/tonă”, a precizat Remus Borza.
Problema a intervenit în neconcordanţe între avize şi facturi în livrarea mărfii, spune Borza, motiv pentru care în cursul zilei de joi, mai multe echipe ale poliţiei, ANAF şi Parchetului au descins la sediul societăţii.
Anamaria Stoica

20160312_165522-1024x768 20160312_165533-1024x768 20160312_165559-768x1024 20160312_165707-1024x768 20160312_165721-1024x768 20160312_165732-1024x768 aviz 3689

1 COMENTARIU

  1. Tirul se umple pana la refuz peste capacitatea admisa pentru ca n-ar fi rentabil transportul. La plecare tirul se cantareste cu axa din fata in afara platformei. La recptie se cantareste normal. Problema este acolo la receptie de ce nu se autosesizeaza atunci cand sunt mari diferente. In schimb se fura puternic la calitate, asta care nu ati sesizat-o in articol.

Dă-i un răspuns lui Emil Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here