Anchetatori obligați să refacă un dosar trimis instanței!

1449

Magistrații de la Judecătoria Târgu-Jiu îi obligă pe procurori să refacă un dosar penal pe care l-au înaintat instanței pentru ca inculpatul acuzat de distrugere să fie judecat și, eventual, condamnat. Dosarul a ajuns pe rolul instanței la mijlocul lunii noiembrie a anului trecut, după care a intrat în procedura de cameră preliminară. Judecătorul care a analizat probele din dosar și-a dat seama însă că lucrurile nu sunt conforme cu procedurile în vigoare și, ca urmare, a dispus restituirea cauzei procurorului de caz. Ancheta poate fi refăcută, dacă există probe solide sau dosarul poate fi închis, procurorul de caz având un răgaz de câteva zile pentru a solicita singur de la instanță restituirea dosarului pentru a-l reface. „Admite excepţia neregularităţii rechizitoriului cu numărul 290/P/2018 din data de 19.11.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu raportat la faptul că nu există concordanţă între rechizitoriu şi ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 8.08.2019 în ceea ce priveşte încadrarea juridică. Constată neregularitatea rechizitoriului cu numărul 290/P/2018 din data de 19.11.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Stănoiu Petrişor pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin.1 C.P. cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p.( 4 acte materiale) raportat la faptul că nu există concordanţă între rechizitoriu şi ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 8.08.2019 în ceea ce priveşte încadrarea juridică. Admite excepţia nulităţii procesului verbal 305/VIII/1/2020 din 16.01.2020 de îndreptare a erorii materiale a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale nr.290/P/2018 din data de 8.08.2019 şi a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale nr.290/P/2018 din data de 8.08.2019. (…) În termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul va comunica judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Tg-Jiu dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei, cu precizarea că în cazul necomunicării celor solicitate în termenul stabilit se va dispune restituirea cauzei la parchet”, se arată în decizia Judecătoriei Târgu-Jiu, care nu este definitivă deocamdată.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here