“Anchetată” de medicii psihiatri

525

Omorul care a fost înregistrat, miercuri, la Negomir, în satul Raci, nu a dus până acum la arestarea niciunei persoane, deși anchetatorii au un suspect chiar în soția bărbatului găsit desfigurat de loviturile de topor primite. Maria Olteanu nu a fost însă încătușată, pentru că a fost dusă mai întâi la secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, psihiatrii fiind cei care o vor “interoga” înaintea procurorului de caz. Ea este sub tratament medical de mai mulți ani, dar niciodată specialiștii nu au considerat că s-ar impune internarea ei la secția de la Turceni, femeia nefiind cunoscută ca o persoană violentă.
Și, cu toate acestea, balta de sânge și rănile pe care le avea soțul său pe corp îi fac pe anchetatori să vorbească despre o crimă, nu despre un banal accident casnic, așa cum a încercat femeia să spună. Ea a susținut că Nicolae Olteanu ar fi căzut în furcă după ce s-ar fi urcat într-un fânar, în casă omul ajungând cu ajutorul soției, după ce a strigat-o. Varianta nu e susținută însă și de probele găsite în casa și gospodăria soților Olteanu și de aceea femeia rămâne suspectul principal din acest dosar de omor.
În locuința sa, anchetatorii au dat peste un topor plin de sânge, ascuns într-un dulap, pe parcursul cercetărilor Maria Olteanu comentând de mai multe ori și cerându-le polițiștilor să îi lase dulapul în pace. În plus, furca în care se presupune că ar fi căzut bărbatul era curată pentru că femeia a spălat-o cu apă, dar pe hainele cu care umbla prin curte Nicolae nu avea pete de sânge. Pijamalele în care dormea noaptea erau însă roșii de la hemoragia suferită de acesta, dovezile strânse din casa groazei fiind total nefavorabile soției îndoliate. Ea a scăpat însă de o eventuală reținere sau arestare preventivă, pentru că înaintea unei decizii a anchetatorilor medicii de specialitate trebuie să comunice dacă femeia e responsabilă sau nu pentru faptele sale.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here