ANCHETĂ LA POLIȚIE! Doi agenți din Mătăsari, filmați în timp ce târâsc un șofer pe motiv că ar fi consumat alcool

347

Reprezentanții Poliției Gorj efectuează verificări, după ce doi agenți de la Mătăsari au fost filmați, pe 14 august, în timp ce încercau să imobilizeze un șofer, pe care ar fi vrut să-l conducă în sediul postului din localitate. Pe imagini se observă cum tânărul de 37 de ani, angajat al CEO, este târât până la ușă, unde unul dintre oamenii legii rămâne cu încălțămintea acestuia în mână. Potrivit purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Andrei Lazăr, conducerea instituției a dispus efectuarea de verificări privind modul de intervenție a polițiștilor în acest caz. Anunțul a fost făcut după ce, inițial, IPJ Gorj a precizat, într-un comunicat de presă, că șoferul se afla în stare de ebrietate, situație negată de conducătorul auto. ”La data de 14 august, polițiști din cadrul Postului de Poliţie Mătăsari au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 673/A Mătăsari, aflându-se într-o stare vădită de ebrietate.
La solicitarea organelor de poliție, acesta a refuzat testarea cu etilotestul, respectiv să fie condus la o unitate spitalicească pentru a i se preleva mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, conducătorul auto a încercat să se sustragă continuării cercetărilor, polițiștii fiind obligați să folosească forța pentru a-l conduce la postul de poliție. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
Bărbatul de 37 de ani susține că a formulat plângere împotriva celor doi agenți. Acesta nu exclude o răzbunare din partea unuia dintre agenți, precizând că mult timp și-a băut cafeaua, dimineața, cu acesta.
”Am făcut plângere pentru abuz și lovire, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru. Nu știu de ce să fiu acuzat că nu am vrut să suflu în etilotest, dacă nu mi s-a cerut asta. M-au oprit noaptea, în trafic, au întors mașina după mine, m-au întrebat dacă i-am înjurat. S-a întâmplat la un kilometru de sediul Poliției. Am prezentat documentele, mi-au verificat autoturismul. Dacă eu miroseam a alcool, cum spun ei, nu ar fi trebuit să mă mai lase să plec cu mașina de pe loc. Ei mi-au spus să întorc mașina după ei și să mă duc la Postul de Poliție, ceea ce am și făcut”, a declarat șoferul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here