Un bărbat de 50 de ani, din orașul Novaci, a sunat la 112, vineri, anunțând că a fost victima unui eveniment rutier produs pe raza municipiului Târgu-Jiu, iar autoturismul implicat nu ar fi oprit la fața locului. ,,Din cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Târgu-Jiu a reieșit faptul că bărbatul, în timp ce traversa partea carosabilă a străzii Traian, din municipiul Târgu-Jiu, prin loc permis, marcat și semnalizat corespunzător, ar fi fost acroșat de un autoturism, care nu i-ar fi acordat prioritate la trecere, fără a opri la locul faptei. La scurt timp, conducătoarea autoturismului, o femeie de 68 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a revenit la locul producerii evenimentului rutier. Pietonul și conducătoarea auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a pietonului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu.Surse susțin că femeia care conducea autoturismul era deputatul PSD, Elvira Șarapatin.
L.F.
De ce tineti secret numele?
Este deputata PSD Elvira Șarapatin, soție de procuror, care a fugit de la locul accidentului.