Anchetă a Poliției la Târgu-Cărbunești, după un incendiu provocat intenționat la o casă

1607

Poliția a deschis o anchetă, după ce un incendiu a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o casă de pe strada Plopilor, din Târgu-Cărbunești. ,,Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la casa situată pe strada Plopilor, din orașul Târgu-Cărbunești. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și o autospecială din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență constituit la nivelul orașului Târgu-Cărbunești, echipajele constatând că incendiul se manifesta violent la acoperișul construcției cu posibilitate de propagare la construcțiile învecinate. S-a intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite. Au ars acoperișul construcției pe o suprafață de aproximativ 150 metri pătrați, precum și bunuri aflate în încăperile situate la etajul construcției. Cauza probabilă a incendiului o reprezintă folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Poliţia a început cercetări pentru a identifica autorii.Reprezentanții IPJ Gorj au anunțat că, în acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru distrugere. Incendiul ar fi fost provocat intenționat în urma unui scandal cu amenințări între mai multe persoane de etnie romă.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.