Anarhia guvernează România!

419

foto predo 2Prea multele guverne Boc, de la I la VI parcă, au tot schimbat la miniştri dar nu şi macazul. Ei îşi fac un titlu de glorie că au tot strâns cureaua, numai că nimeni nu vorbeşte despre faptul că investiţiile – interne sau din fonduri europene – pentru crearea de locuri de muncă le-au fost străine guvernanţilor actuali.

Mitingurile şi protestele sociale au existat şi încă mai sunt. Ce-i drept, din teamă faţă de putere, din comoditate ori laşitate acestea au fost puţine numeric şi tot prea puţin numeroase ca participare. Au rămas proverbiale protestele şi mitingurile poliţiştilor, mai curajoşi, care-au mers cu jalba-n proţap până la Palatul Cotroceni. Preşedintele Traian Băsescu s-a supărat foc şi, probabil, actuala răfuială a ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, slugoiul lui Zeus şi finuţul finuţului Gheorghe Falcă – baron de Arad, nu-i exclus să fie răzbunări ale preşedintelui pe prea îndrăzneţii poliţişti. Cărora le-au micşorat lefurile, le-au tăiat sporurile şi, bomboana pe colivă, îi mai şi dau afară. Mai toţi miniştrii Muncii au avut permanent conflicte sociale pe care nu le-au aplanat şi nici nu au avut necesarul şi obligatoriul dialog cu partenerii sociali. Cu patronatele nici atât! Zilele acestea, confederaţii sindicale puternice pichetează Ministerul Muncii. Sulfina Barbu, după eşecul susţinerii în faţa senatorilor a proiectului legii asistenţei sociale, mimează cel mai bine preocuparea şi, ieri, le-a permis liderilor sindicali să-i calce pragul ministerului. Mai mult ca să se afle în treabă. Ca şi în cazul promisiunilor mincinoase cu mărirea salariilor profesorilor, guvernarea portocalie nici măcar nu are de gând să-i asculte şi să le promită că, dacă situaţia financiară le va permite, sunt şanse de a recupera ceva din salariile micşorate. Că de creştere nici nu poate fi vorba. Oricum, toate creşterile infime anunţate nu acopereau inflaţia. Toate bune şi frumoase şi vara viitoare cald. Într-o anarhie generală şi generalizată, guvernarea a pierdut demult hăţurile şi tot ce se petrece azi în România este contra cetăţenilor acestei amărâte de ţărişoare. Într-o guvernare portocalie şi extrem de cenuşie, României nimic nu-i iese. Dacă Senatul a amânat Legea Sufinei Barbu, ei bine nici miniştri de Interne ai UE nu au făcut altceva. Şi ei au amânat, până la calendele greceşti, discutarea aderării României la Spaţiul Schengen. Promisiunea ce-o făcuse preşedintele Băsescu poporenilor care mai au timp să-l creadă.

Ion Predoşanu

P.S. Regizorul Sergiu Nicolaescu, artist cu obârşii gorjene, doar a trăit până la 5 ani în Târgu Jiul naşterii sale, a încheiat filmările la „Ultimul Corupt”. În viaţa reală, Regizorul Traian Băsescu, parcă parafrazând un text biblic poate spune liniştit: „Copii, lăsaţi corupţii să vină la mine!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here