ANAF acordă noi facilităţi sub forma amânării obligaţiilor fiscale

334

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a judeţului Gorj informează contribuabilii că în Monitorul Oficial al României a fost publicată OUG 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale. Actul normativ, reglementează acordarea de noi facilităţi fiscale sub forma amânării la plată a obligaţiilor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Potrivit Luminiţei Penciu, purtătorul de cuvânt al DGFP Gorj, contribuabilii care au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene în baza contractelor de finanţare încheiate cu acestea, denumite în continuare autorităţile competente, pot solicita amânarea la plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv a obligaţiilor accesorii, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau transmise spre recuperare acestei autorităţi. Amânarea la plată se acordă în limita sumei de încasat de la autorităţile competente şi în ordinea vechimii obligaţiilor fiscale. În scopul amânării la plată, contribuabilul depune la organul fiscal competent cererea de acordare a amânării, precum şi documentul emis de autoritatea competentă, în original, prin care se certifică cuantumul sumelor certe, lichide şi exigibile pe care contribuabilul le are de încasat de la aceasta. Documentul este valabil 20 de zile de la data emiterii şi trebuie să fie în termenul de valabilitate la data depunerii cererii de amânare la plată. Documentul prin care se certifică cuantumul sumelor certe, lichide şi exigibile pe care contribuabilul le are de încasat se emite de către autoritatea competentă la cererea contribuabilului, în termen de 5 zile de la data solicitării. Contribuabilul poate depune una sau mai multe cereri de amânare la plată, ori de câte ori este cazul, în limita sumei de încasat de la autoritatea competentă. Cererea contribuabilului se soluţionează de organul fiscal competent în termen de 15 zile de la data depunerii, prin decizie de amânare la plată a obligaţiilor fiscale principale şi accesorii sau decizie de respingere, după caz. Amânarea la plată nu se acordă: contribuabililor pentru care s-a deschis procedura insolvenţei, contribuabililor pentru care a început executarea silită de către un alt creditor prin poprirea sumelor de încasat de la autorităţile competente, contribuabililor care au în derulare o eşalonare la plată în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, aprobată prin Legea nr. 15/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here