Începe să cred că mărcile postmodernismului românesc sunt totodată și defectele lui; care umilesc autentica poezie / veritabila poeticitate: fragmentarismul, parodia, colajul, înghițit de epic, depersonalizarea, prozaizarea, banalizarea temelor, experimentalismul nejustificat și nesusținut de metaforă, metonimie, parabolă, alegorie etc.
Poetele de azi – cărora le-am citit cam două-trei duzini de cărți, susținute cu o suspectă îndârjire de comilitonul meu Horia Gârbea, la o adică un poet veritabil dar un critic tocmai din acest motiv discutabil, nu mă prea conving. Și totuși, Ana Paraschivescu a izbutit a-mi contrazice „păcătoasa” de prejudecată, bucurându-se, oportun / salutar, de recomandarea „în loc de postfață” a Norei Iuga. Astfel că pendularea „între un coșmar și o fotografie frumoasă” conferă dicteului postmodernist luciditate și ironie, resurectează realul și biografismul, demască criza interiorității și a identității, parcă supusă influenței dinspre monada lui Leibniz, cade în reverie și în halucinări simptomatice.
Urmele avangardei sunt cele care îndrituiesc limbajul aplicat de Ana Paraschivescu să-și revendice idiomul autoreflexiv și autoreferențial, ce-și află, în câteva arte poetice, expresia stilistică postmitică și postvizionară.
Dar care să fie aceste „întreprinderi” autodefinitorii ca metatext denotativ-conotativ?
În „Ciornă” mă încredințează că „mâzgălind cerul / învăț cum se merge pe cuvinte” „Pusă la zid, poezia se transformă în @ / nu poate fi învățată / să înoate în spirite”. „Mâzgălind învăț să scriu” vrea să ne releve că poezia ei este „ut pictura poesis”, este o grafie spontană, un „timp de rouă trăit frenetic” „o celulă / înnebunită de dor / singură aducere – aminte / o șoaptă / scăpată prin pori.” Și prin urmare poezia este totodată: „un gest sinucigaș / și cerul salvator” este „o invectivă la adresa singurătății”, „afectivitate posibilitate / dorința sexuală dezinhibată pe hârtie”.
Apoi poeta se autodefinește stăpână pe sine și pe eu-i, pe vocea-i cu tendința de implicare a unui narcisism clarificator. Citez din „Critică și poezie”: „Sunt o marcă a subiectivității / deschid posibilitatea comunicării / avidă de sine abisală”. Micul univers al autoarei „e în altă dimensiune”. Dar care să fie aceasta?
Gheorghe Crăciun atribuie eului poetic și estetic construirea conceptului de individualitate. Sfărâmată, descentrată, doar puterile imaginative ale spiritului o pot sustrage senzației de libertate în declin, în nihilism, în postmodernism, ca apoi s-o reimpună în câmpul poeziei spre a comunica conținuturile psihice ireductibile ori a reimpune hazardul, absurdul, incongruența drept forțe ineluctabile ce guvernează actele eului și fenomenalitatea existenței (ca-n poezia unor Ezra Pound ori Frank O’Hara).
Din noua-i postură de homo logocentricus și Ana Paraschivescu își focalizează discursul pe sporirea atenției cititorului receptiv, în scopul construirii unui obiect încă estetic complex, autentic, pur. Poeta e conștientă de criza actuală a poemului / poesisului și plusează spre tatuaj („tatuată pe vârful degetelor / în fața mea stă o figură de stil”); adică îți moi degetele în cerneală și metafora, una evident simbolic-semiotică, e gata imprimată pe coala albă-sidefie.
Alt efect mizează pe „varianta adevărată” ca să repună în planul problematizării mimeticul lui Aristotel și Platon, specific, oarecum și dicțiunii postmoderniste „în siajul căreia, crede și autoarea din „Moartea puiului de cerb” (postlabișiană – n.m.) „procesul de resuscitare a dat greș”, sub streașina „ochilor devenind sticloși”, realul se irealizează într-un fantastic de sorginte religioasă”.
Când poetul (adică în mai recenta accepțiune „programatorul fericit”) visează că pictează „un ciob” dintr-un „întreg”, numaidecât tehnica adoptată ține de picturalitatea onirică (după cum rezultă din „Povești de la bloc”) dar și de storyurile cotidiene, reculese cu intenția recuperării ca „reprezentări diurne ori nocturne” prin care „lupta cu poezia” să mai aibă și „pierderi programate” / (anticipate? – n.m.).
Același Gheorghe Crăciun (în Aisbergul poeziei moderne” – n.m.) „informalizează dicteul „iluminarist” al cărui scop nu-i altul decât „metarealitate” / „o transrealitate” ce se constituie prin scriitura – ca atare într-o plasă de teme, motive, subiecte ce se nasc, mor, se lasă înlocuite, redimensionate pe măsura creșterii sau restrângerii puterilor sensibilității umane de a cuprinde totalul existenței.
Ana Paraschivescu merge până la infinitezimal cu achizițiile realității urbane civilizatorii, de cele mai „absurdoide” restrângeri și neliniști, angoase și interiorități ultragiate iremediabil. Suportă, cu beneficii intensive, corespondențe și disonanțe, forme de cunoaștere magicomuzicală, libertăți ale analogiei universale.
Dacă lumea e o carte cu semne (și desemne – n.m.), dacă valoarea lor e relativă (cuantică – n.m.), atunci sensul lumii (narativpoetice – n.m.) se află simultan înscris în păienjenișul natural al lucrurilor fenomenelor, stărilor, atributelor și în relația dintre acestea și unicitatea ontologică a celui care scrie. Pe Aceasta o Posedă și poeta care se autosituează „între un coșmar și o fotografie frumoasă”, ca să releve nu într-atât acea dialectică a modernității cât incongruența redusă de devoțiunea mistică, proteicul corectat prin tensiunea textului.
Astfel îi sunt proprii poetei dubla legitimitate căci catharsisul și contemplația se coagulează într-un dicteu psihanalitic și într-o poetică a prezentului, actualității; (trecutul intelectual rămânând să personantizeze pe cont propriu – n.m.). Visarea și cogitoul visătorului nu-și fracturează relația ci o predau descrierii vieții imaginației și activității meditative.
Ca atare într-un „martie eșuat” „acolo în adânc” ea „are toate drepturile de autor”. În „Moca” poeta prinde „lacrimi din zbor” (mărci ale emoției cathartice – n.m.); privește ca să constate că au „forme ciudate” și că „poezia e întotdeauna dispusă să plătească” plânsul din cauza ei. Într-un „Experiment științific”, imaginarul este pus să contracareze un materialism prea… rațional; adică „luna a rămas însărcinată / și după o perioadă standard / a născut un copil” în urma faptului că „o armată de doctori (în științe, – n.m.) / s-a ocupat de complicatele procese de fertilizare”. În „Dimineață în pat”, intelectualii „orgolioși și pudici / prea singuri și prea buni / visând cuvinte” își doresc să fie o clipă „constructori sau instalatori / să vină obosiți acasă / pahare băute până la capăt / fără întrebări inutile / despre sensul existenței / sau despre orice alt sens”. În alt text „obiectele levitează și dispar”, poeticitatea fiind deopotrivă reală și fantastică, imanentă și transcendentă, profană și sacră, senzație și gândire, observație și inflorescență imprevizibilă a lirismului existențial neperiat excesiv ci permițând câte un teoretic pastel” despre vreo planetă îndepărtată unde se născuse și o Iulia care, numai ea, „purta pe umeri soarele”, ca fiică a unei mame care „iubea jocurile și, asemenea lui T. Arghezi, „cel mai mult jocul de-a v-ați ascunselea”.
Închei escostudiul meu cu supoziția că Iulia ar putea fi însăși poeta noastră Ana Paraschivescu la ceas de suprarealism, utopism, de alternativă spațio-temporală.
Citez un pasaj din „Iulia și soarele” ca să închei cumva profitabil și pentru mine, criticul de direcție, și pentru cititorul bucuros să aibă revelația edificatoare asupra unei poete interesante și promițătoare: „Eu nu o cunoșteam pe Iulia / dar universul e misterios / o rază a ajuns într-o zi pe pământ / în timp ce încercăm să inventez o poveste”.
Iată că aflăm în sfârșit că, asemenea oricărei postmoderniste, Ana-Iulia „poartă soarele pe umeri” ca să inventeze, apolinică și heliotropică, o suită de povești în care „gândurile cad în cascadă, întrebările sunt fundamentale, „pe câmp drumurile duc spre lună, poetul e „ars de artă” ori sub impresia acută a celui mai frumos vis, răbdarea doare, iar „poveștile cu păsări” pot fi și „jurnale în versuri”, „mitologii apocrife” ș.a.m.d.
*Ana Paraschivescu: Între un coșmar și o fotografie frumoasă, Casa de pariuri literare, București, 2020, 90 p.
Un eseostudiu de Ion Popescu-Brădiceni
