An cu plus pentru PSD în Gorj! Weber, mulțumit că în județ social-democrații au învins în toate bătăliile electorale

3695

Liderii PSD Gorj s-au prezentat, joi, în fața jurnaliștilor, la ultima conferință de presă din acest an, în 2019 dându-se două bătălii electorale importante, europarlamentarele și prezidențialele, ambele câștigate la nivel județean de social-democrați. Mihai Weber, liderul PSD Gorj, i-a avut alături în conferință și pe senatorul Florin Cârciumaru, fostul președinte al organizației județene, dar și pe președintele executiv Cosmin Popescu. De asemenea, liderul organizației PSD Târgu-Jiu, Aurel Popescu și secretarul general Anca Bordușanu s-au prezentat în fața jurnaliștilor la ceas de bilanț. Ziariștii au fost colindați de un grup de elevi ai Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, au primit cadouri și șampanie în care pluteau fragmente aurifere comestibile.
Abia la final s-a organizat o sesiune de întrebări la care Weber a răspuns despre situația CE Oltenia, cea a directorilor de la deconcentrate, dar și despre drumul expres Craiova-Târgu-Jiu. ,,Încheiem un an destul de palpitant. Din punct de vedere al organizației PSD Gorj am punctat câteva lucruri extrem de importante, am câștigat bătăliile electorale din acest an, dar ne așteaptă și alte competiții destul de interesante în 2020. Și la nivel de Parlament încheiem un an cu multe lucruri bune, cel mai bun fiind cel privind dublarea alocațiilor copiilor. S-a votat această majorare în Camera Deputaților și așteptăm să fie promulgată de președintele României”, a declarat Weber, care consideră că astfel se va stimula natalitatea și nu numai.
A.S.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here