„Nu, Mihăiță! Oprește-te ! Nu mai mâzgăli zidul! Ai caiet și culori, dacă vrei să desenezi !” …,,Mamă, dar e căluțul năzdrăvan ! L-am desenat mare să mă poată purta în șa…mergem să ne luptăm cu Zmeul…” ,,Mi-hă-i-ță ! Nu avem ce discuta !!” Strigătului mânios acompaniat de încruntarea sprâncenelor materne, Mihăiță le opusese mirarea unor ochi ireal de albaștri …Făcuse ceva rău?” se întrebase în sufletu-i mititel…Probabil că da, de aceea era mama atât de supărată”… Plecă genele peste lacurile dedesubt și încet, învins, se retrase cu pași șovăielnici…În urmă-i rămaseră pierdute și triste, pixul tatei și două creioane colorate – roșu și albastru…de pe peretele zugrăvit, fantasmele închipuind, naiv, în linii, un călăreț cu căluțul său, parcă așteptau, încurcate, aprobarea unui zâmbet…Însă zâmbetul acela nu veni…Peste numai o săptămână, zidul fu din nou zugrăvit, iar gândul tropotind fu cetluit sub pojghița de culoare…
Timpul se depănă cu repeziciune…Mihăiță devenise pe rând: Mihai- școlar de clasa întâi, mai apoi, după alți câțiva ani – un timid adolescent, și, ceva mai târziu, tânăr student, iar… la puțini ani după, familist…Pe acasă trecea rar, și mereu cu grabă, de parcă era urmărit…O sărutare grăbită pe un colț de obraz mamei, o strângere a mâinii tot mai slăbite a tatălui, și mai treceau o săptămână sau chiar mai multe până să îl vadă iar în prag…
În ziua aceea, chinuindu-se să mute fotoliul cu brațe generoase, lovise zidul…și, ca un făcut, o bucată se desprinsese din acesta și căzuse…Necăjită, se întinse, bătrânește, să o culeagă de pe jos…Ochii ei priviră zidul…de sub zugrăveala căzută, se ițeau un cal și călărețul său, vis de zbor al unui copil cu mulți ani în urmă…Ochii ei începură a se înroura… Își aminti ziua, ca și când ar fi fost ieri… și cum, certat, Mihăiță alesese să plece…fără a-și putea exprima sentimentele, emoțiile…Alte și alte amintiri, se înghesuiră…mereu Mihăiță fusese cel certat, mereu plecase fără a protesta… Dar sufletul lui ? Devenise dintr-un copil vesel, unul timid și gânditor… și acum, adult fiind, era tot așa… Cât de mult greșise ! Mângâie zidul purtător al amprentei copilăriei, dorindu-și să fi procedat într-un alt fel…
………………………..
Trei ani mai târziu, Adi, nepoțelul, desena, pe coala albă, cu carioca, ascultând vocea blajină a bunicii depănând o poveste…,,E bine, bunico?” izbucni el, arătând foaia neîncăpătoare, pe care un căluț cu călăreț, desenați doar pe jumătate, se îndreptau către viitor….… Generoasă, Viața o alesese să călăuzească visul altui călăreț ! Bunica zâmbi acelorași ochi ireal de albastri, în timp ce Făt-Frumosul din poveste, se războia cu zmeii și câștiga fiecare bătălie… La sosirea sa acasă, bunicul Vlad surprinse o bunică și un nepot desenând cu frenezie… pe peretele de un galben-auriu, un călăreț cu calul său, prindeau contur și viață …,,Ce faceți aici?”…..…,,Bunicule, îți place ?” Ochii sclipitori ai nepotului și zâmbetul lui larg nu aveau nevoie de cuvinte … Spre surprinderea sa, bunicul Vlad citi și în privirea bunicii Maria, doar emoția și bucuria…,,Maria, va trebui să zugrăvim”…,, Zugrăvim”, îi răspunse…,,dar nu chiar acum…pentru că acum, încălecăm pe calul năzdrăvan, fiindcă avem o copilărie de trăit !”
Doina Pînișoară Dafincescu
Nota autoarei:
Tuturor copiilor le place să deseneze și să coloreze. Până aici nimic rău, însă mulți părinți se văd puși în situația de a admira creațiile celor mici, nu numai pe caietele/planșele cumpărate special în acest scop ci și pe pereții locuinței, situație în care uneori copilul este certat – și implicit descurajat pentru viitor, părinții grăbindu-se să acopere ,,opera de artă” cu var/vopsea. Specialiștii atrag atenția, că dincolo de incovenientul estetic al desenatului pe pereți, desenul – în general – este pentru copil o manifestare a creației și imaginației, a stării sale de spirit și emoționale,un mijloc prin care el comunică cu cei din jur, iar desenatul pe o suprafață verticală mare aduce cu sine multe beneficii pentru copil, câteva dintre acestea fiind: dezvoltarea coordonării mână-ochi, a conștiinței vizuale, dezvoltarea și menținerea atenției vizuale, exersarea motricității fine ( copilul va apuca mai bine obiectele de scris), creșterea forței umărului, cotului, articulației mâinii, îmbunătățirea concentrării,menținerea unei bune posturi. Pentru situația în care nu se dorește ca musafirii să admire creațiile murale ale pictorului casei, și nici nu e posibilă zugrăvirea frecventă, există mai multe soluții, ne spun specialiștii. Câteva dintre acestea: tabla de scris cu cretă sau tabla cu hârtie asemănătoare celei folosite la prezentări la ședințe, tapetarea peretelui cu planșe de desenat – ce se pot îndepărta ușor ulterior, zugrăvirea pereților cu vopsea specială ce se poate curăța ușor…
Dincolo de întrebări și potențiale soluții, să ne amintim și că timpul trece…copiii cresc… ,,azi”, va fi doar amintire. Acele momente inestimabile ale copilăriei – în care copilul spune primul cuvânt, face primul pas, trasează prima linie cu un creion, rămân pentru totdeauna amprente de suflet !
