Ample manifestări la Târgu-Jiu, dedicate împlinirii a 81 de ani de la inaugurarea Ansamblului Calea Eroilor

651

La 27 octombrie 2019 se împlinesc 81 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental ridicat de Constantin Brâncuşi la Târgu-Jiu.

Cu acest prilej, Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Institutul Cultural Român organizează, la Târgu-Jiu, în data de 24-27 octombrie 2019, o serie de manifestări cultural-artistice în semn de omagiu adus lui Constantin Brâncuşi a cărui operă a marcat creaţia artistică a secolului XX. Manifestările închinate inaugurării Ansamblului brâncuşian vor culmina în după amiaza zilei de 27 octombrie 2019, odată cu Gala Premiilor Uniunii Artiştilor Plastici din România şi decernarea Premiului Naţional Brâncuşi pentru anul 2018, eveniment ce se va desfăşura la Sala de spectacole a Teatrului „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, într-o transmisiune în direct realizată de Televiziunea Română începând cu ora 15.00.
Program:
Joi, 24 octombrie 2019
Ora 11.00: Prezentare studiu: „Conceptul unitar al Ansamblului sculptural ridicat de Constantin Brâncuşi la Târgu- Jiu”; Susţine: Doru Strîmbulescu – Manager Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”; Loc de desfăşurare: Galeriile Municipale de Artă.
Vineri, 25 octombrie 2019

Ora 11.00:
Masă rotundă cu tema „Istoricul Ansamblului sculptural de la Târgu-Jiu”; Susţine: Adina Andriţoiu – Consilier în cadrul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”; Loc de desfăşurare: Galeriile Municipale de Artă.
Sâmbătă, 26 octombrie 2019
Ora 12.00: Pelerinaj pe Calea Eroilor.
Duminică, 27 octombrie 2019
Ora 12.00: Vernisajul Expoziţiei Filialei Târgu-Jiu a UAP din România; Curator: Vasile Fuiorea; Loc de desfăşurare: Galeriile Municipale de Artă.
Ora 12.30: Lansare carte: „Depozitul de bătrâni”, album de proză; Autor: Florin Toma; Prezintă: Pavel Şuşară / Florin Toma.
Ora 13.00: Vernisajul Expoziţiei „Între Sacru şi Profan”; Autor: Marius Barb Barbone; Curator: Vasile Fuiorea; Prezintă: Pavel Şuşară – Critic de artă. Loc de desfăşurare: Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”;
Ora 13.30: Vernisajul Expoziţiei „Geomorfism”; Autor: Emilia Persu; Curator: Marilena Preda Sânc; Loc de desfăşurare: Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”;
Ora 14.00: Vernisajul Expoziţiei Premianţilor Uniunii Artiştilor Plastici din România; Prezintă: Petru Lucaci, Preşedintele UAP România; Loc de desfăşurare: Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”;
Ora 15.00: Gala decernării Premiilor Uniunii Artiştilor Plastici din România şi a Premiului Naţional Brâncuşi pentru anul 2018; Loc de desfăşurare: Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here