Amplă campanie derulată de AJOFM la primăriile din județ

1194

În cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj este în plină desfăşurare acţiunea ,,Campania Națională de verificare a stabilirii și acordării ajutorului social și pentru identificarea măsurilor de creștere a ocupării persoanelor apte de muncă”.

În cadrul acestei acţiuni, o echipă formată din directorul AJOFM Gorj, Romeo Chiriac, funcționari din cadrul agenției şi experţi de implementare ai proiectului INTESPO – Înregistrarea Tinerilor în Evidențele Serviciului Public de Ocupare, se deplasează la primăriile din judeţul nostru unde au loc întâlniri cu funcționarii din cadrul Serviciului Asistență și Protecție socială și persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social. În cadrul acestor întâlniri, persoanele beneficiare de venit minim garantat au fost informate și consiliate în vederea accesului acestora la programe de calificare și la un loc de muncă, unele dintre aceste persoane primind chiar şi dispoziţii de repartizare pe locurile de muncă vacante. De asemenea, persoanele care nu au studii sau cu studii nefinalizate au fost îndrumate în vederea includerii în programul ,,A doua șansă” a Ministerului Educației.
Până în prezent, acţiunea s-a desfăşurat în cadrul primăriilor: Runcu, Novaci, Scoarţa, Teleşti, Drăguțești, Motru, Ciuperceni, Câlnic, Băleşti, Săuleşti, Bărbăteşti, Jupâneşti, Târgu-Cărbuneşti, Bâlteni, Negomir, Fărcăşeşti, Rovinari, Bălăneşti, Muşeteşti, Crasna, Săcelu, urmând ca în zilele următoare să aibă loc întâlniri şi în celelalte primării din judeţul Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here