Amnistie fiscală pentru gorjenii care au penalităţi

559

Legea de aprobare a OUG care prevede că persoanele fizice şi firmele vor putea solicita ANAF, printr-o cerere scrisă, să li se amâne sau anuleze plata penalităţilor de întârziere şi dobânzilor aferente datoriilor la bugetul de stat, a fost promulgată de preşedintele ţării. Prevederile amnistiei fiscale prevăd că, pentru obligaţiile restante la data de 30 septembrie 2015, contribuabilii persoane fizice sau persoane juridice pot beneficia de anularea penalităţii şi reducerea la plată a unei cote de 54,2% din dobânda de întârziere, dacă achită debitele restante până la data de 31 martie 2016, iar diferenţa de dobândă nescutită este achitată până la data de 30 iunie 2016. Scopul pentru care a fost creată această lege este acela de a-i stimula pe contribuabili să acţioneze voluntar în sensul achitării obligaţiilor fiscale către stat.
Contribuabilii gorjeni care doresc să beneficieze de amnistia fiscală trebuie să se adreseze organului fiscal la care sunt arondaţi, cererea urmând a fi soluţionată în cinci zile lucrătoare de la depunere. În notificare, contribuabilul trebuie să specifice denumirea/numele şi prenumele acestuia, a/ale reprezentantului legal/reprezentantului fiscal/împuternicitului, dacă este cazul, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală, numărul de telefon/fax al acestora, adresa de e-mail, inclusiv datele de identificare pentru sediile secundare înregistrate fiscal, obiectul notificării, respectiv intenţia de a beneficia de anularea obligaţiilor de plată accesorii, data şi semnătura.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.